Despre Contractul de Asistenta Juridica

  Contractul de asistență juridică reprezintă acordul de voință încheiat între o formă de exercitare a profesiei de avocat, pe de-o parte, și o persoană fizică sau juridică, numită client, pe de altă parte, prin care cea dintâi se obligă la o anumită prestație profesională în favoarea celei din urmă, care are obligația de a plăti o sumă de bani, denumită onorariu.

   Contractul de asistență juridică este similar contractului de mandat, reunind în conținutul său elemente ale acestuia din urmă, precum și elemente specifice unui contract de prestări de servicii.In baza acestui contract, se naște dreptul avocatului de a reprezenta sau asista clientul, atât în relațiile cu instituțiile statului, cât și în relațiile cu terții.    

   Contractul de asistență juridică este un contract sinalagmatic (dând naștere la obligații reciproce și interdependente ale pârtilor), consensual (fiind încheiat prin acordul de voință a semnatarilor săi), cu titlu oneros (clientul plătind un onorariu în schimbul prestației profesionale a avocatului), având un puternic caracter intuitu personae, încheiat în formă scrisă cerută adprobationem.

Condițiile încheierii contractului de asistență juridică

  Contractul de asistență juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. Acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții și dobândește dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.

  Contractul de asistență juridică poate fi încheiat și prin orice mijloc de comunicare la distanță. în acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voință între avocat și client. Se prezumă că avocatul a luat cunoștință de încheierea contractului la una dintre următoarele date:data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19,00, se prezumă că avocatul a luat cunoștință în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii; data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Contractul de asistență juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul, semnată de avocat și transmisă clientului. în cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice mențiune expresă de accept a conținutului scrisorii, aceasta dobândește valoarea unui contract de asistență juridică.

  Contractul de asistență juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menționat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menționată în cuprinsul contractului.

  Contractul de asistență juridică poate fi încheiat, în mod excepțional, și în formă verbală, însă numai în situația în care părțile se află în imposibilitatea efectivă a încheierii acestuia în formă scrisă. în acest caz, contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil. în cazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fibeneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții.

  Cu excepția cazului în care se încheie prin mijloace de comunicare la distanță, contractul de asistență juridică se încheie în atâtea exemplare câte părți sunt. Orice exemplar care poartă în original semnăturile părților va fi considerat exemplar original (art. 121 din Statut).

Obiectul contractului de asistență juridică

  Obiectul contractului de asistență juridică poate fi format din una sau mai multe dintre activitățile pe care avocatul le poate desfășura, în raport de art. 3 din Legea 51/1995, respectiv: a) Consultații și cereri cu caracter juridic;   

  Consultațiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum: redactarea și/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice și informațiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată; elaborarea de opinii legale; elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenții, statute etc.) și asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea; elaborarea proiectelor de acte normative; participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condițiile legii; orice alte consultații în domeniul juridic (art. 89 din Statut).

   De asemenea, avocatul poate întocmi și formula în numele și/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia (art. 90 din Statut). b) Asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii; Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului (art. 91 din Statut).

Redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare;

În conformitate cu art. 92 din Statut, un act juridic semnat în fața avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluție, o ștampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a identității părților, a conținutului și a datei actului, în baza consimțământului exprimat de părți, poate fi prezentat notarului spre autentificare.

d) Asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate;

e) Apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină;

f) Activități de mediere;

g) Activități fiduciare desfășurate în condițiile Codului civil;

 Activitățile fiduciare exercitate de avocat pot consta în: primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;plasarea și valorificarea, în numele și pe seama clientului, a fondurilor financiare și a bunurilor încredințate;administrarea, în numele și pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate.

 Stabilirea temporară a sediului pentru societăți la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate (art. 93 din Statut).

In ceea ce privește ultimele două activități, este obligatorie încheierea unui nou contract de asistență juridică.

Conținutul contractului de asistență juridică

  Contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional și reprezentantul acesteia;datele de identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum și mandatarul clientului, dacă este cazul;obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului;onorariul;atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia;semnăturile părților.

  Lipsa oricărui element dintre cele enumerate anterior este de natură să atragă nevalabilitatea contractului astfel încheiat (art. 122 din Statut).

  De asemenea, Statutul profesiei de avocat prevede că, în mod obligatoriu, contractul de asistență juridică trebuie să conțină și clauze referitoare la modul de soluționare a litigiilor între avocat și client, însă nici în Legea nr. 51/1995 și nici în Statut nu există o sancțiune legală în cazul neinserării în contract a unei clauze de acest tip.

  Părțile pot, totuși, modifica contractul de asistență juridică, cu respectarea dispozițiilor legale cuprinse în Statut și, după caz, a condițiilor prevăzute în contract în conformitate cu art. 126 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. în baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II a Statutului.

Efectele contractului de asistență juridic

Efectele contractului de asistență juridică sunt reprezentate de toate drepturile și obligațiile ce decurg din încheierea acestuia de către părți. Fiind un contract sinalagmatic, drepturile și obligațiile sunt reciproce și interdependente, astfel că obligației existente în sarcina avocatului îi corespunde o obligație corelativă a clientului.

Încetarea contractului de asistență juridică

Contractul de asistență juridică încetează prin una dintre următoarele modalități:prin renunțarea unilaterală a uneia dintre părți; în cazul în care clientul renunță unilateral la contract, acesta nu este exonerat de plata onorariului, precum și a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul acestuia;prin acordul exprimat de părți în acest sens;prin îndeplinirea mandatului pentru care avocatul a fost angajat;prin încetarea calității de avocat în una dintre modalitățile prevăzute de lege;prin decesul uneia dintre părți;prin punerea sub interdicție, falimentul sau insolvența clientului.

Soluționarea litigiilor relative la încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de asistență juridică

Toate litigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea, interpretarea și executarea contractului de asistență juridică pot fi supuse regulilor de arbitraj și regulilor de procedură prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat.

Obligații ce se ivesc în sarcina avocatului   

  În ceea ce privește avocatul, se impune să precizăm că, în ceea mai mare măsură, acesta are obligații de diligentă, nu de rezultat, în special, când vorbim despre activitatea de asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a parchetelor, sau a oricăror instituții.

 Astfel, acesta este ținut să depună toată stăruința pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a fi, însă, obligat să obțină rezultatul dorit de către clien. In cadrul celei mai frecvente forme de practică avocațială, constând în desfășurarea de activități de asistență și/sau reprezentare juridică, avocatul are obligația de a se folosi de toate pârghiile legale necesare în vederea susținerii cauzei clientului său, de a respecta termenele și condițiile procedurale, și de a-i înfățișa clientului toate posibilitățile pe care le are.

 Acestuia nu îi incumbă însă obligația de a câștiga sau nu o cauză, rezultatul dorit de client neconstituind prin el însuși o obligație a avocatului.

 Astfel, în cazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligență.

 Avocatul trebuie să asiste și să reprezinte clientul cu competențăprofesională, prin folosirea cunoștințelor juridice adecvate, a abilităților practice specifice și prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a clientului.

 Avocatul este obligat să se abțină de a-și angaja serviciile ori de câte ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare competente.

 Asistarea și reprezentarea clientului impun avocatului diligență profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor și proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienței și crezului său profesional.      

 In situații și împrejurări care prezintă caracter de urgență pentru salvgardarea și/sau protejarea drepturilor și intereselor clientului, avocatul poate asista și angaja clientul chiar și în măsura în care în acel moment nu deține o competență profesională adecvată cu natura cauzei, dacă prin întârziere s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor clientului. în astfel de situații avocatul se va limita doar la ceea ce în mod rezonabil este necesar potrivit cu circumstanțele și cu prevederile legale.

 Competența profesională adecvată presupune analiza și cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situația de fapt, pregătirea corespunzătoare și adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor și metodelor specifice în raport cu evoluția cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este angajat (art. 133 din Statut).

 Avocatul își va reprezenta clientul cu diligenta unui bun profesionist, în limitele legii. El se va abține ca intenționat: să ignore obiectivele și scopurile reprezentării stabilite de către client, astfel încât să eșueze în atingerea lor prin mijloace rezonabile, permise de lege și de statutul profesiei;să prejudicieze un client pe durata relațiilor profesionale.

 Avocatul va acționa cu promptitudine în reprezentarea clientului, potrivit cu natura cauzei.

 Avocatul nu este obligat să acționeze exclusiv în vederea obținerii de avantaje pentru clientul său în confruntarea cu adversarii. Strategiile și tacticile stabilite de avocat trebuie să conducă activitatea acestuia pe principiul folosirii demersurilor profesionale în favoarea clientului.

 Avocatul este obligat să respecte secretul profesional în privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate pentru client.

 Avocatul va ține permanent sub control gradul său de ocupare profesională și extraprofesională, astfel încât să poată trata adecvat fiecare cauză, potrivit cu natura împrejurărilor și specificul cauzei.

 Acesta are obligația de a refuza un client ori de câte ori este conștient că nu îi poate oferi acestuia, cu promptitudine, serviciul profesional solicitat (neglijarea cauzelor clientului, absența nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale și competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară).

 Avocatul va trata cu respect și curtoazie orice persoană implicată în procedurile legale în care asistă sau reprezintă clientul și se va abține de la metode șicanatoare și prejudiciabile pentru terțe părți, dacă acestea sunt evident indiferente și irelevante în raport cu interesele clientului reprezentat (art. 134 din Statut).

  In activitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a înfățișa și a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/ sau îl reprezintă.

 Avocatul va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca acesta să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale juridice.

 Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea acestuia.

 Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independența sa și de la crezul său profesional.

 Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat.

 Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client și păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale acestor tehnici și proceduri (art. 135 din Statut).

 Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă. De altfel, în societatea informațională de astăzi, clientul este de cele mai multe foarte bine informat asupra prevederilor legale; el vine deci la avocat nu pentru a afla dreptul, ci pentru a primi servicii juridice sofisticate, constând în elaborarea unei strategii personalizate și eficiente de apărare a intereselor sale, strategie care să țină cont atât de circumstanțele obiective ale cauzei sale, cât și de aspectele subiective care le însoțesc și care, deseori, reprezintă impedimente majore în calea unei soluționări amiabile a conflictului cu terții.

  Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau. după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică (art. 136 din Statut).

  In cazul în care avocatul asistă/reprezintă în comun mai mulți clienți, pe tot parcursul reprezentării el se va consulta permanent cu fiecare dintre clienții reprezentați în ceea ce privește deciziile care trebuie adoptate și motivele determinante pentru acestea, astfel încât fiecare client să poată lua propriile decizii, în baza unor informații complete.

  Avocatul poate iniția demersuri pentru o consiliere comună a părților aflate în conflict în încercarea de a rezolva relația dintre clienții respectivi într-un mod amiabil și profitabil pentru toți.

  Reprezentarea comună nu diminuează dreptul fiecărui client rezultat din relația client-avocat. Fiecare dintre clienții reprezentați în comun are dreptul la o reprezentare loială și diligentă de către avocatul respectiv, dreptul de a revoca mandatul avocatului și toate drepturile prevăzute de lege pentru cazul foștilor clienți. între clienții reprezentați în comun regula confidențialității nu se aplică (art. 137 din Statut).

  Avocatul va oferi clientului o opinie legală onestă cu privire la consecințele de fapt și juridice ale cazului investigat, în limitele informațiilor furnizate de client.

  Folosirea de către client a opiniilor și sfatului avocatului în scopuri ilegale, fără cunoștința avocatului care a oferit opinia sau sfatul respectiv, nu îl face pe avocat responsabil de acțiunea și scopurile ilegale ale clientului. Pe de altă parte, avocatul este obligat să se abțină de la asistarea și sfătuirea conștientă a unui client în activități infracționale

  Un avocat este îndreptățit să se retragă imediat și să renunțe la asistarea și reprezentarea clientului în cazul în care acțiunile și scopurile clientului, deși aparent legale la începutul asistenței și/sau a reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracționale (art. 139 din Statut).

  Avocatul are obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. Avocatul va explica clientului împrejurările cauzei, situația curentă, precum și, în mod rezonabil, posibilele evoluții viitoare și eventualele rezultate, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului.

 Avocatul nu este obligat să informeze clientul în măsura în care cele două părți au convenit în prealabil acest lucru. în cazul în care clientul este o persoană juridică, obligația avocatului este de a informa exclusiv reprezentanții legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop.

  Avocatul este obligat, de asemenea, să comunice clientului informațiile pe care le deține în legătură cu cazul acestuia, chiar și în situația în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal (art. 140 din Statut).

  Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul și nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una și aceeași cauză, atunci când interesele clienților sunt conflictuale ori când există, în mod real, riscul de a apărea un astfel de conflict de interese. în acest sens, el trebuie să se abțină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie știrbită.

  El nu poate accepta o cauză a unui nou client dacă secretul informațiilor încredințate de un client anterior riscă să fie afectat sau atunci când cunoașterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client. în cazul în care avocații practică profesia într-o formă asociativă, în colaborare sau în conlucrare cu alți avocați, aceste reguli se aplică tuturor avocaților implicați.

  Există conflict de interese în situațiile următoare: în activitatea de consultanță, atunci când, la data solicitării sale, avocatul care are obligația de a da clientului său o informație completă, loială și tară rezerve nu își poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienți, prin analiza situației prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin concretizarea rezultatului urmărit;în activitatea de asistare și de apărare, atunci când, la data sesizării sale, asistarea mai multor părți ar determina avocatul să prezinte o altă apărare, diferită de aceea pentru care ar fi optat dacă i-ar fi fost încredințată apărarea intereselor unei singure părți, inclusiv în ceea ce privește tehnicile și mijloacele profesionale ale apărării; atunci când, prin modificarea sau evoluția situației ce i-a fost prezentată inițial, avocatul descoperă una dintre dificultățile arătate la lit. a) și b).

Obligații ce se nasc în sarcina clientului ca urmare a încheierii unui contract de asistență juridică

În ceea ce-1 privește pe client, efectele principale ale contractului de asistență juridică sunt, în principal, următoarele:obligația de plată a onorariului, în cuantumul și la termenele stabilite în cuprinsul contractului; obligația de a suporta toate cheltuielile aferente ducerii la îndeplinire a mandatului dat avocatului.

Cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului și se desocotesc pe măsura informării documentate a clientului cu privire la cuantumul și destinația lor. Pe parcursul derulării contractului, părțile pot conveni asupra suplimentării acestor cheltuieli.

  Contractul de asistență juridică este titlu executoriu în ceea ce privește sumele datorate de client avocatului, în vederea executării lui fiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă [art. 124 alin. (1) și (2) din Statut],obligația de a furniza avocatului, în mod corect și complet, actele și informațiile necesare soluționării cauzei ce îl privește și de a-și asuma toate demersurile pe care avocatul le efectuează pe baza datelor furnizate, cu respectarea și în limitele mandatului primit de la client.

Dreptul avocatului de a primi onorariu

In ceea ce privește dreptul avocatului la onorariu, se impune precizarea că avocatul este liber în a-și stabili onorariul, negocierea dintre acesta și client având același caracter, în limitele Legii nr. 51/1995 și ale Statutului. Avocatul poate să își deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor și altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Este recomandabil ca avocatul să procedeze în acest fel, pentru a se realiza o delimitare clară între veniturile sale din onorarii, pe de-o parte, și sumele de bani care au destinația de cheltuieli efectuate în scopul îndeplinirii mandatului său (de ex. pentru achitarea unei taxe judiciare de timbru), pe de altă parte.

Cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului și se desocotesc pe măsura informării clientului, în baza unor documente justificative, cu privire la cuantumul și destinația lor. Părțile pot suplimenta aceste cheltuieli, pe parcursul derulării contractului, prin acte adiționale (art. 125 din Statut).

Avansurile de onorariu și avansurile de cheltuieli care se anticipează a fi efectuate de către avocat în interesul cauzei vor avea același regim ca și bunurile aparținând clienților până la momentul în care avocatul va exercita activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de client în acest scop, cu excepția cazului în care clientul le stabilește un alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabilește referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului, dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activitățile pentru care i se plătise anticipat onorariu sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens (art. 145 din Statut).

Criterii de stabilire a onorariului

Cu toate acestea, onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

De asemenea, stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client;natura, noutatea și dificultatea cazului;importanța intereselor în cauză;împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocasituația financiară a clientului;constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante (art. 127 din Statut).

Categorii de onorarii

 Onorariile pot fi stabilite astfel: onorarii orare;onorarii fixe (forfetare);onorarii de succes;onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a)-c).

 Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unități 10 monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care Ie prestează clientului

 Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează ori, după caz, le prestează clientului. Onorariul orar și fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale.

 Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară (art. 129 din Statut).

 In ceea ce privește onorariul fix și cel orar, clientul este obligat la achitarea acestuia indiferent de rezultatul obținut întrucât, așa cum am precizat, obligațiile avocatului fiind de diligență, soluționarea unei cauze în favoarea sau defavoarea clientului nu aduce atingere dreptului acestuia de a primi onorariul stabilit prin contract.

  Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.Având un caracter complementar, onorariul de succes nu poate fi practicat de către avocat fără stabilirea unui onorariu fix sau orar.

 In cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei.

Interdicții privind stabilirea onorariului

 Este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis.

 Pactul de quota litis reprezintă o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

 Onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise (art. 130 din Statut).

 De asemenea, avocatul poate percepe onorariul numai de la clientul său sau de la un mandatar al acestuia (art. 131 din Statut).

Contractul de asistență juridică - titlu executoriu

 Așa cum se desprinde din alin. 5 al articolului comentat, contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Acest lucru presupune că nu este necesar ca o instanță judecătorească să constate creanța rezultată din neexecutarea obligației de plată a onorariului, contractul de asistență juridică putând fi pus direct în executare.

 În conformitate cu dispozițiile art. 632 alin. (1) C.proc.civ., executarea silită poate fi efectuată numai în temeiul unui titlu executoriu.

 Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, adresată executorului judecătoresc.

De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare (art. 665 C.proc.civ.).

 În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul jude- cătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.

Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. încheierea se comunică din oficiu, de îndată, executorului judecătoresc, precum și creditorului (art. 666 C.proc.civ.)

Secretul profesional - obligația de confidențialitate a avocatului

 Intr-o societate întemeiată pe respect față de justiție, avocatul înde- plinește un rol special. îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul prescris de lege, căci avocatul trebuie să vegheze la respectarea statului de drept și a intereselor celor ale căror drepturi și libertăți le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său, ci și să fie sfătuitorul acestuia.

 Prin însăși natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său și destinatarul comunicărilor de natură confidențială. Fără garanția confidențialității, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept și o îndatorire fundamentală și primordială a avocatului.

 Obligația avocatului cu privire la secretul profesional servește atât intereselor administrării justiției, cât și intereselor clientului. In consecință, aceasta trebuie să beneficieze de o protecție specială din partea statului.     

 Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informații confidențiale de care ia cunoștință în cadrul activității sale profesionale. Această obligație privind secretul profesional nu este limitată în timp.

 Obligația de confidențialitate se desprinde și din prevederile statutare, art. 8 din Statut precizând că secretul profesional este de ordine publică. Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată. El nu poate fi obligat în nicio circumstanță și de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său și nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestație în privința onorariilor convenite, exclusiv pentru necesități stricte pentru apărarea sa. Totuși, obligația de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informațiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice (art. 8 din Statut).

 Obligația de a păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în timp. Obligația se întinde asupra tuturor activităților avocatului, ale asociaților săi, ale avocaților colaboratori, ale avocaților salarizați din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alți avocați.

 Obligația de a păstra secretul profesional revine și persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum și salariaților săi, cărora avocatul este dator să le aducă la cunoștință această obligație. De asemenea, obligația de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat și salariaților acestora cu privire la informațiile cunoscute în exercitarea funcțiilor și atribuțiilor ce le revin (art. 9 din Statut).

 Obligația de păstrare a secretului profesional este atent reglementată și de Codul deontologic al avocatului român , care îi consacră un loc central și dedică cel mai amplu articol. Acesta înscrie principiul respectării secretului profesional în rândul principiilor fundamentale ale profesiei, definite ca fiind valorile pe care se bazează și pe care le apără avocatul atât în exercitarea profesiei, cât și în viața socială și în raport de care se interpretează orice normă deontologică și orice comportament în exercitarea profesiei sau în afara acesteia, [art. 8 alin. (1) Și (2) lit. c) din Codul deontologic al avocatului român]

Potrivit Codului deontologic, secretul profesional este atât un drept, cât și o obligație profesională a avocatului, principalul beneficiar al secretului profesional fiind clientul avocatului. Protejarea și respectarea secretului profesional constituie o garanție a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil al clientului.

 Obiect al secretului profesional îl constituie toate informațiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport, schimbate între avocat și clientul său: chestiunile pentru care o persoană a solicitat asistență juridică, datele privind persoana care a solicitat asistență, contractul dintre avocat și client, procedeele de strategie și tactică ale apărării sau reprezentării, consultațiile date sau destinate clientului, corespondența dintre avocat și clientul său, corespondența profesională dintre avocat și confrații avocați, notițele luate cu ocazia interviului profesional realizat de avocat cu clientul său pentru analiza faptelor, ori a unui dosar judiciar sau a unor documente cu relevanță juridică, suportul material al probelor puse la dispoziția avocatului în interesul pregătirii și realizării apărării, mărturiile primite de avocat în exercitarea profesiei, numele clienților, agenda profesională a avocatului, documentele financiare și operațiunile bancare ce vizează prestațiile profesionale, informațiile dobândite în legătură cu clientul și, în general, orice aspect ce vizează exercitarea profesiei sau este în legătură cu aceasta. Sunt confidențiale atât informațiile pe care clientul le-a furnizat avocatului cu titlu confidențial, cât și orice alte informații și probe pe care avocatul le-a obținut prin activitățile proprii desfășurate în legătură cu cauza și care nu sunt cunoscute publicului. Avocatul nu va comunica judecății sau autorităților, nici nu va pune la dispoziția clientului adresele, comunicările sau notele primite de la avocatul părții adverse, cu excepția aprobării exprese a acestuia.  

  Obligația avocatului de a păstra secretul profesional se naște în faza oricăror comunicări/consultări telefonice, electronice, poștale, preliminare ori în timpul negocierilor cu clientul sau altă persoană împuternicită de client pentru a încheia contractul de asistență juridică și durează nelimitat în timp.

 Convorbirile avute cu clienții, cu părțile adverse sau cu avocații lor, efectuate de avocat personal sau prin orice alt mijloc de comunicare, nu se vor putea înregistra fără atenționare prealabilă și fără acordul tuturor părților și în toate cazurile vor fi protejate de secretul profesional.

 Obligația respectării și protejării secretului profesional se extinde și asupra celorlalți avocați care fac parte din forma de exercitare a profesiei Avocatul este obligat să determine respectarea secretului profesional de către personalul său, precum și de către orice altă persoană cu care colaborează în desfășurarea activității profesionale. Obligațiile impuse de păstrarea secretului profesional se mențin și după încetarea serviciilor profesionale, fără ca ele să se limiteze în timp. în cazuri excepționale, de maximă gravitate, în care păstrarea obligatorie a secretului profesional ar putea provoca prejudicii ireparabile sau nedreptăți flagrante, decanul baroului va sfătui avocatul în scopul de a-i determina conduita potrivit Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei de avocat, cu prioritate pentru a stabili mijloace sau proceduri alternative de rezolvare a problemei concrete. Consimțământul clientului nu obligă avocatul să dezvăluie secretul profesional și nu scutește avocatul de obligația de păstrare a acestuia (art. 11 din Codul deontologic al avocatului român).

 Este firesc ca, în aceste condiții, actele și lucrările avocatului să fie inviolabile, astfel că acesta poate fi supus percheziției și supravegherii tehnice numai în circumstanțe deosebite, pe care le vom analiza în cele ce urmează.

Profesia de avocat este ocrotită de lege

 Dispozițiile art. 38 alin. (1) teza 1 se coroborează cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome.

 In exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, astfel încât amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui avocat, în legătură cu exercitarea profesiei, sunt sancționate din punct de vedere penal.

 Astfel, faptele penale menționate mai sus sunt sancționate sub forma infracțiunii de ultraj judiciar, prevăzută și pedepsită de către 279 C.pen., fapte penale ce se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

 Potrivit dispozițiilor art. 279 alin. (4) C.pen., săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui avocat, a unui membru de familie al avocatului ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea profesiei, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

 Prin „membru de familie”, în conformitate cu dispozițiile art. 177 C.pen., se înțelege:ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;soțul;persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.

 Dispozițiile din legea penală privitoare la membrul de familie, în limitele prevăzute în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești. Simpla calitate de avocat nu este suficientă pentru existența infracțiunii, cerința esențială fiind ca fapta penală să fie în legătură cu exercitarea profesiei, chiar dacă la momentul efectiv al comiterii infracțiunii avocatul nu se afla în exercitarea profesiei.

 În cazul infracțiunilor a căror tentativă este incriminată, fapta constituie infracțiunea de ultraj judiciar și în cazul în care infracțiunea care intră în conținutul infracțiunii complexe de ultraj judiciar îmbracă forma tentativei.În această situație, se aplică dispozițiile privitoare la tentativă, precum și dispozițiile art. 279 C.pen. privitoare la majorarea limitelor speciale.

Apreciem că dispozițiile art. 279 C.pen. privind ultrajul judiciar corespund parțial dispozițiilor penale cuprinse în art. 38 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 51/1995, în forma anterioară noului Cod penal, astfel încât se poate afirma că protecția avocatului prin mijloace de drept penal nu are caracter de noutate în legislația română.

Profesia de avocat nu este asimilata functionarului public

 Dispozițiile art. 38 alin. (1) teza a Il-a se coroborează cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care stabilesc faptul că, în exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic (Tr.C. Briciu, Instituții judiciare. Principiile de organizare a justiției. Magistratura. Avocatura, p. 335; L. Dănilă, Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, p. 55), fără a putea să fie asimilat funcționarului public sau altui salariat.

 Potrivit art. 175 C.pen., funcționarul public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia

 Dispozițiile art. 38 alin. (1) teza a Il-a se coroborează cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care stabilesc faptul că, în exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic (Tr.C. Briciu, Instituții judiciare. Principiile de organizare a justiției. Magistratura. Avocatura, p. 335; L. Dănilă, Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, p. 55), fără a putea să fie asimilat funcționarului public sau altui salariat.

Obligatia avocatului de a respecta ordinea si solemnitatea sedintei de judecata

In conformitate cu art 283 alin 4 lit g C.proc .pen.nerespectarea de catre avocat a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata, potrivit art. 359 C.proc.pen.reprezinta abatere disciplinara. Prin incriminarea aceste fapte penale,infractiunea de incaalcare a siolemnitatii sedintei de judecata, legiuitorul a inteles sa protejeze relații sociale care trebuie să se desfășoare în mod normal, fără să existe manifestări jignitoare sau obscene de natură să afecteze solemnitatea procedurilor judiciare desfășurate în fața instanței și respectul care este datorat autorității judiciare.

Latura subiectivă a infracțiunii presupune o acțiune de întrebuințare de cuvinte sau gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței de judecată.

Considerăm că prin norma penală de incriminare sunt sancționate toate manifestările jignitoare îndreptate împotriva oricărei persoane aflate în sala de judecată, indiferent dacă aceasta participă sau nu la desfășurarea procedurii, indiferent dacă procedura judiciară se desfășoară în ședință publică sau în camera de consiliu, iar manifestările pot cuprinde inclusiv jignirile adresate publicului din sală.

Independența profesională a avocatului

 Libertatea și independența avocatului reprezintă elemente esențiale fără de care profesia de avocat nu se poate exercita în mod deplin și efectiv, profesia de avocat este o profesie liberă, iar libertatea de gândire și de exprimare caracterizează prestația avocatului, în condițiile în care libertatea de gândire și de exprimare nu pot exista de sine stătător fără independența profesională.

 În exercițiul profesiei, avocatul nu poate desfășură decât activitățile permise de lege și prevăzute expres în art. 3 din Legea nr. 51/1995, fără a putea fi supus vreunei restricții, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităților sau instituțiilor publice, a unor persoane fizice sau juridice.

 Scopul profesiei de avocat, prevăzut în art. 2 din Legea nr. 51/1995, de a promova și apăra drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului, nu poate fi realizat decât dacă avocatul este independent și dacă este ocrotit de lege. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Statut, astfel cum a fost modificat 33 prin art. 1 pct. 1 din Hotărârea nr. 428/2018 a Consiliului U.N.B.R., avocatul se bucură de o impunitate cu caracter general pentru susținerile necesare exercitării și susținerii apărării, întrucât avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea și sunt necesare stabilirii adevărului, astfel cum s-a statuat și în jurisprudența CEDO în cauzele Nikula c. Finlanda, Prince c. Regatul Unit (C.L. Popescu, Pledoarie a avocatului în ședința publică. Calificarea procedeelor utilizate de procuror drept ilegale și abuzive. Condamnare penală pentru calomnie, cu obligația de a plăti despăgubiri și cheltuieli judiciare. Libertatea de exprimare. Ingerință. Proporționalitate. Necesitatea într-o societate democratică. Violarea art. 10 din Convenție, în CJ nr. 6/2003, p. 51-57).

 De asemenea, avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris și în situația în care susținerile sunt în legătură cu consultațiile oferite justițiabililor ori cu formularea apărării în acea cauză, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională, prevăzute în Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat, Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană.

 Consultațiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum:redactarea și/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice și informațiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;elaborarea de opinii legale;elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenții, statute etc.) și asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;elaborarea proiectelor de acte normative;participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condițiile legii;orice alte consultații în domeniul juridic.

 Considerăm că exercitarea de către avocat în mod legal a drepturilor, îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege și folosirea de către el a tuturor mijloacelor legale pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clienților săi nu sunt de natură să atragă vreo formă de răspundere juridică a avocatului.

 De asemenea, apreciem faptul ca nici opiniile juridice ale avocatului, dacă sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională, nu pot angaja vreo formă de răspundere juridică a acestuia.                          

Avocatul este obligat să restituie actele ce i s-au încredințat persoanei de la care le-a primit.

 În desfășurarea activității sale, avocatul trebuie să-și formeze convingerea profesională asupra cauzei cu care a fost învestit de client, pentru a-1 putea asista sau reprezenta pe acesta și a-i susține interesele în limitele și cu respectarea legii, inclusiv prin dovedirea susținerilor pe care le face prin cererile formulate în numele clientului său.

 In acest scop, clientul va pune la dispoziția avocatului toate documentele pe care acesta i le solicită sau pe care le consideră necesare pentru rezolvarea în mod favorabil a cauzei ce i-a fost încredințată.

 Reținând posibilitatea ca instanța să solicite avocatului prezentarea originalului înscrisului exhibat sub sancțiunea neluării în seamă a copiei depuse la dosar, este necesar că acesta să se afle în păstrarea avocatului, pe tot parcursul derulării cauzei.

 Mai mult decât atât, există posibilitatea ca partea căreia i se opune înscrisul prezentat să pună la îndoială autenticitatea acestuia, ipoteză în care instanța va pune în vedere avocatului care reprezintă partea ce se folosește de înscrisul respectiv să prezinte originalul înscrisului, sub aceeași sancțiune de a nu se ține seama de acesta (art. 306 C.proc.civ.).

  La finalizarea cauzei, a mandatului sau la cererea expresă a persoanei care i-a încredințat actul original, avocatul are obligația de a-1 restitui de îndată și necondiționat. El nu va putea, așadar, să refuze restituirea în considerarea neîndeplinirii unei obligații asumate de client (de exemplu, neplata onorariului), art. 149 alin. (2) din Statut stabilind că, în cazul în care clientul datorează avocatului restanțe din onorarii și din cheltuielile făcute în interesul acestuia, avocatul are drept de retenție asupra bunurilor încredințate, cu excepția înscrisurilor originale care i-au fost puse la dispoziție.

 Cu privire la obligația care îi revine avocatului de a restitui clientului originalele documentelor încredințate în vederea soluționării cauzei în care a fost angajat, observăm aplicarea regulii prevăzute în materia contractului de mandat, în cazul căruia, de asemenea, mandatarul este ținut de obligația de a preda mandantului toate bunurile ce i-au fost încredințate în vederea îndeplinirii mandatului, la încetarea contractului de mandat (art. 2019 și art. 2037 C.civ.).

 Cât privește persoana în raport cu care obligația analizată este instituită, reținem sintagma „persoanei de la care le-a primit”. în condițiile în care contractul de asistență juridică se încheie între forma de exercitare a profesiei, pe de o parte, și client, reprezentantul legal sau mandatarul acestuia, de cealaltă parte, în mod firesc avocatul este obligat să restituie înscrisurile originale persoanei care i le-a încredințat (a se vedea L. Dănilă, Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 176). Aceasta nu înseamnă, însă, că, de exemplu, în cazul în care avocatul a primit înscrisuri de la un împuternicit al unui client arestat preventiv, el va putea refuza cererea clientului, pus ulterior în libertate, de a i se restitui lui înscrisurile al căror titular este acesta.

 In ceea ce privește modalitatea în care formalitatea urmează a fi înde- 8 plinită, ea este descrisă de art. 233 alin. (2) din Statut: avocatul va întocmi, în acest sens, un proces-verbal semnat de client sau va expedia documentele prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și cu conținut declarat în concret, forma în care se realizează predarea trebuie să prezinte garanția predării corecte și complete a tuturor înscrisurilor originale care s-au aflat pentru o perioadă de timp în păstrarea avocatului.

Conflictul de interese în exercitarea profesiei de avocat

 Alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 51/1995 reglementează instituția conflictului de interese. Pornind de la principiul exercitării profesiei în mod independent și reținând obligația avocatului de a își sfătui clientul cu promptitudine, în mod conștiincios, corect și cu diligență (art. 111 din Statut și pct. 3.1.2 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană), interdicția evocată constituie una dintre regulile ce guvernează atât încheierea, cât și încetarea raporturilor dintre avocat și client.

 În considerarea calității de confident al clientului în ceea ce privește cauza pentru care a fost angajat, onorarea obligației de a păstra secretul profesional impune avocatului inclusiv interdicția de a asista sau reprezenta părți cu interese contrare. Numai astfel avocatul își va putea îndeplini corespunzător obligația de a depune toată diligență pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clientului său (art. 110 din Statut).

 Alături de obligația păstrării secretului profesional, confidențialitatea este una dintre obligațiile fundamentale ale avocatului și constituie temei al relației de încredere deplină dintre avocat și client. Ea reprezintă, totodată o garanție a onestității, a credibilității avocatului și profesiei.

 Statutul profesiei [art. 114 alin. (1)] și Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană (pct. 3.2.1.) precizează interdicția analizată stabilind faptul că aceasta operează nu numai atunci când există un conflict de interese, ci și în cazul în care există riscul de a apărea un astfel de conflict. în același sens, Codul deontologic al avocatului român prevede la art. 12 alin. (1), că avocatul nu poate asista sau reprezenta un client în condițiile în care interesele clientului sunt sau ar putea fi în conflict cu interesele altor clienți ori ale avocatului.

 Avocatul nu poate reprezenta doi sau mai mulți clienți în aceeași cauză dacă intereselor lor sunt contrare sau, așa cum am arătat, dacă există riscul intervenirii unui asemenea conflict de interese. în cazul în care un astfel de conflict apare în timpul derulării mandatului ce i-a fost încredințat, avocatul este dator să înceteze reprezentarea.

 Totodată, avocatul nu va putea pleda împotriva părții care l-a consultat anterior cu privire la aspecte concrete ce fac obiectul litigiului. Obligația de confidențialitate se întrepătrunde cu aceea a păstrării secretului profesional.

 Aceste obligații decurg din și sunt în strânsă legătură cu obligația de loialitate pe care avocatul o are față de clienții săi. Loialitatea față de client este de esența rolului avocatului, iar în virtutea acesteia avocatul este dator să prevină apariția unui conflict între interesele clienților pe care îi reprezintă sau între interesele acestora și propriile sale interese.

Pentru că dispozițiile legale analizate tind să protejeze drepturile și interesele clienților în cauză, Statutul precizează că nu există conflict de interese când exercitarea de către avocat a anumitor activități are loc numai după informarea clientului și cu acordul expres al acestuia, scopul urmărit de avocat fiind tocmai concilierea; când, pe baza acordului exprimat de clienții cu interese aparent contrare, avocatul recomandă adoptarea unei strategii comune; în cadrul unei negocieri, când, cu acordul clienților, avocați din cadrul aceleiași forme de exercitare a profesiei intervin separat pentru clienți diferiți; în cazul în care  fiecare dintre clienții care ar putea fi afectați de asistența juridică acordată, după ce a fost informat în acest sens de către avocat; își exprimă acordul expres cu privire la prestarea activității de asistență juridică (art. 116 din Statut).

 Altfel spus, fiind vorba despre o garanție instituită pentru protejarea intereselor clientului, acesta din urmă poate renunța la ea sau o poate circumstanția.

 Prin Legea nr. 25/2017 a fost introdus textul actualului alin. (2) 10 al art. 45 din Legea nr. 51/1995, ce reglementează „acordul expres, prealabil, al clientului” în materia conflictului de interese.

 Reținem aici că art. 284 din Codul penal incriminează fapta avocatului care, în înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda; cu aceeași pedeapsă se sancționează înțelegerea frauduloasă dintre avocat și un terț interesat de soluția ce se va pronunța în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului.

Ascultarea avocatului în calitate de martor

 Alin. (3)-(5) ale art. 45 din Legea nr. 51/1995 sunt în strânsă legătură 11 cu obligația de respectare a secretului profesional și a confidențialității tuturor informațiilor ce i-au fost încredințate avocatului, obligație care, în considerarea importanței sale, are valoare de principiu călăuzitor al profesiei de avocat. In comentariul privind art. 11 din Legea nr. 51/1995 am făcut considerații asupra caracterului și întinderii acestei obligații fundamentale a avocatului și am învederat, totodată, faptul că alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 51/1995 nu reprezintă o excepție de la principiul păstrării secretului profesional, ci își găsește aplicarea numai în acele cazuri în care, prin lege, avocatul este exonerat în mod expres de această îndatorire (a se vedea supra, comentariul art. 11).

 În astfel de cazuri, avocatul poate fi ascultat ca martor sau poate furniza relații unei autorități sau persoane, dar numai cu privire la cauza care i-a fost încredințată și numai cu condiția manifestării acordului expres al clientului în acest sens, acord care trebuie să fie prealabil și realizat în formă scrisă.

  Dacă avocatul reprezintă mai mulți clienți care au interese în aceeași cauză, acordul trebuie să fie dat, în maniera arătată, de către toți clienții, lipsa acordului unuia dintre ei împiedicând dezlegarea avocatului de această obligație. Se înțelege că acest acord trebuie să fie unul liber și manifestat în deplină cunoștință de cauză, avocatul fiind dator să explice clientului posibilele consecințe pe care divulgarea unor aspecte protejate de obligația de confidențialitate le poate avea asupra intereselor clientului

  Reținem aici și art. 11 alin. (10) teza a doua din Codul deontologic al avocatului român, text conform căruia consimțământul clientului nu obligă avocatul să dezvăluie secretul profesional și nu scutește avocatul de obligația păstrării acestuia. Pe de altă parte, atunci când este vorba despre fapte și împrejurări cunoscute de avocat „înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părți în cauză”, calitatea de martor are întâietate față de cea de avocat.

 Premisa acestei prevederi se întemeiază pe considerentul, principial corect, că nu intră în sfera obligațiilor profesionale ale avocatului aspectele care sunt anterioare încheierii unui raport juridic specific între avocat și client într-o anumită cauză.

 Care sunt aceste aspecte și, mai ales, cum trebuie ele să ajungă la cunoștința avocatului pentru a se justifica audierea sa ca martor? Legea precizează că trebuie să fie vorba despre „fapte și împrejurări”, deci despre aspecte faptice și de context, pentru dovedirea cărora se recurge îndeobște la proba testimonială.

 De esența acestei probe este că faptele și împrejurările trebuie cunoscute direct și nemijlocit de către martor. Rezultă de aici că avocatul nu poate fi în niciun caz audiat ca martor cu privire la aspecte cunoscute indirect, cum ar fi cele comunicate lui de către client, chiar dacă această comunicare s-a realizat înaintea încheierii contractului de asistență juridică. De altfel, în practica raporturilor dintre clienți și avocați, mai întâi are loc o fază de consultare, ocazie cu care clientul încredințează avocatului informațiile necesare acestuia pentru a putea stabili specificul cazului și mijloacele juridice la care trebuie recurs pentru apărarea intereselor clientului, iar mai apoi are loc faza contractuală, în care, în baza informațiilor colectate în faza precedentă, părțile stabilesc obiectul și celelalte condiții ale raportului lor juridic profesional.

Incriminarea faptei de divulgare a secretului profesional. Cauze speciale de înlăturare a răspunderii penale a avocatului pentru nedenunțarea unor infracțiuni

 Alin. (6)-(8) ale art. 45 din Legea nr. 51/1995 au fost introduse prin Legea nr. 25/2017. Alin. (6) incriminează fapta avocatului de divulgare a secretului profesional, iar alin. (7) extinde aplicarea normei de incriminare la membrii organelor de conducere ale profesiei de avocat.

 Prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor alin. (8) rezultă că este incriminată fapta avocatului de nedenunțare a infracțiunilor enumerate de legiuitor despre care ia cunoștință în exercitarea profesiei, fiind însă cealementată pentru avocat și o cauză de înlăturare a răspunderii penale: prevenirea săvârșirii infracțiunii sau a consecințelor acesteia în alt mod decât prin denunțarea făptuitorului. Reglementarea acestei cauze de nerăs- pundere subliniază, o dată în plus, că rolul și funcția avocatului sunt, esențialmente, incompatibile cu ideea de denunțare a clientului. Cazuri de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat

 Așa cum am arătat mai sus, interdicția impusă avocatului de a desfășura activități profesionale în cauză „dacă a fost ascultat ca martor” în pricina respectivă are în vedere, în mod evident, rolul diferit al acestora în cadrul procesual dat; aceleași considerente fundamentează și incompatibilitatea calității de avocat cu cea de expert sau traducător în cauza în care avocatul a fost angajat apărător.

 Pe de-o parte, aceste incompatibilități sunt menite a proteja independența avocatului și, totodată, a nu-i afecta statutul conferit acestuia prin lege. Pe de altă parte, ele urmăresc ca obiectivitatea pe care o presupune calitatea,de martor, expert sau de traducător într-o anumită cauză să nu fie pusă sub semnul întrebării, cu consecințe negative asupra avocatului care o exercită și asupra intereselor clientului, de faptul că rolul avocatului este acela de a apăra, cu respectarea legii și în limitele acesteia, interesele clientului său.

 Analiza alin. (9) al art. 45 din Legea nr. 51/1995 impune și o altă constatare. Deși funcția (mai exact, profesia) de expert nu figurează în enumerarea de la art. 16 din Legea nr. 51/1995, din interpretarea per a contrario a textului art. 45 alin. (9) rezultă că avocatul poate îndeplini această funcție în cauzele în care nu este angajat în calitate de avocat, voința legiuitorului fiind aceea de a reglementa compatibilitatea între profesia de avocat și cea de expert tehnic judiciar [a se vedea Șt. Naubauer, Legea organizării și exercitării profesiei de avocat. Explicații teoretice și practice (articolele 1-28), Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 124-125].

Avocatul este obligat să poarte robă în fața instanțelor judecătorești

În condițiile Legii nr. 51/1995, avocatului îi revine obligația de a purta robă (modelul și caracteristicile robei sunt prevăzute în anexa nr. XXV din Statut) în fața tuturor instanțelor judecătorești, precum și în fața Curții Constituționale din România (Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale din România, cu modificările și completările ulterioare, stabilește la art. 54: „în timpul ședințelor publice, judecătorii, magistrații-asistenți, procurorii și avocații poartă robă”).

 Avocatul poate purta robă și în fața instanțelor judecătorești din alte state, respectând condițiile prevăzute de legislația existentă în statele în cauză, dar și în fața jurisdicțiilor internaționale care desfășoară o activitate ce poate fi asimilată cu cea a instanțelor judecătorești.

 Se poate spune că în România purtarea robei de către avocați a stat sub semnul importanței acordate de stat acestei profesii. în perioada regimului comunist a fost eliminată roba avocatului ca însemn profesional, în condițiile în care avocații erau priviți ca auxiliari ai justiției.

 Prin adoptarea Legii nr. 51/1995, a fost reinstituită purtarea robei ca obligație profesională, dar, inițial, numai pentru prezentarea în fața instanțelor de rang superior (nu și la judecătorii). Ulterior, prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995, purtarea robei a devenit obligatorie în fața tuturor instanțelor de judecată.

 Așa cum s-a arătat, generalizarea acestei ținute, indiferent de gradul instanței la care avocatul se înfățișează spre a-și realiza activitatea prin asistență și reprezentare juridică, a fost necesară și firească, întrucât nivelul instanței în fața căreia se desfășoară judecata nu poate fi decât un criteriu discriminatoriu, cu totul nejustificat (Șt. Naubauer în T. Savu, Șt. Naubauer, Comentariile noului cadru legal privind profesia de avocat, Ed. Universul Juridic, București, 2004, p. 136).

 Alături de insigna și legitimația avocatului (cu care acesta se legitimează în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a notarilor publici, a executorilor judecătorești, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a organelor administrației publice, a instituțiilor publice, în față altor persoane fizice sau juridice, inclusiv în fața avocaților cu care intră în contact în desfășurarea activității sale profesionale), roba este un însemn și, totodată, un simbol al profesiei. Ea îl alătură, în mod firesc, pe avocat celorlalți participanți la realizarea actului de justiție și, prin caracteristicile sale, semnifică apartenența la un corp profesional de elită, fiind acel element exterior care îl deosebește pe avocat de alte persoane care au dreptul de a-i reprezenta pe justițiabili. În același timp, roba se înscrie în rândul elementelor care conferă sobrietate și solemnitate ședințelor de judecată.

 Fiind o emblemă profesională a avocatului ca actor în justiție, acesta nu o poate purta în afara incintei instanțelor de judecată, interdicție expres menționată în cuprinsul alin. (3) al art. 46. Excepția instituită de același text relevă, o dată în plus, valoarea de simbol a robei.

 În considerarea funcției robei de a reprezenta un însemn al unei profesii de interes public, a cărei organizare și funcționare sunt reglementate prin lege, purtarea robei și/sau însemnelor profesiei de avocat de către o persoană care nu are această calitate constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale.