PROFESIA DE AVOCAT SI MONOPOLIZAREA ACESTI PROFESII DE CATRE PRETINSA UNIUNE NATIOANALA A BAROURILOR DIN ROMANIA

Instituirea și mentinerea nelegală a monopolului in  avocatură; încurajarea concurenței neloiale în avocatură  prin protejarea BAROURILOR si UNBR NEÎNFIINȚATE și  HĂRȚUIREA AVOCAȚILOR din BAROURILE și UNBR cu HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ de ÎNFIINȚARE.  INEXISTENȚA unei LEGI care să prevadă expres ˝ÎNFIINȚAREA Barourilor și a UNBR˝ și care să fi investit barourile cu  personalitate juridică.

INEXISTENȚA unei LEGI care să prevadă expres ˝ÎNFIINȚAREA Barourilor și a UNBR˝ și care să fi investit barourile cu personalitate juridică.

1. Prin Lege nr. 3 din 17/01/1948 pentru DESFIINȚAREA Birourilor și ÎNFIINȚAREA Colegiilor de avocati din Romania , publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 15 din 19/01/1948, s-a realizat DESFIINŢAREA BAROURILOR ŞI ÎNFIINŢAREA Colegiilor de Avocaţi din România.

2. De la DESFIINȚAREA BAROURILOR și ÎNFIINȚAREA Colegiilor de Avocați din România și până în prezent, nu a intrat în vigoare

În 1992 și 1993, după ați putut constata preluările de pe site-ul Ministerului de Finanțe, neexistând ACT LEGAL DE CONSTITUIRE sau prin AUTORIZAŢII ELIBERATE ÎN ACEST SCOP pentru ˝Uniunea Avocaților din România˝ și pentru ˝BAROURI˝, BAROURILE NEÎNFIINȚATE neputând dovedi conform Art. 1 din HOTĂRÂREA Guvernului nr. 349 din 24 iunie 1992 privind înregistrarea fiscală a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 3 iulie 1992 si HOTĂRÂRII Guvernului NR. 224 din 21 mai 1993 privind atribuirea codului fiscal pentru plătitorii de impozite şi taxe, publicată în MONITORUL OFICIAL Nr. 118 din 4 iunie 1993: nici existența ACTELOR LEGALE de CONSTITUIRE și nici existența AUTORIZAȚIEI, prin FALS, în 1992 și 1993, în complicitate cu angajații statului, au scris în declarații drept ˝ACT DE AUTORIZARE˝, Legea VIITOARE-LEGEA nr. 51/1995.

 Începând cu data de 1 ianuarie 2007, Barourile NEÎNFIINȚATE nu au mai avut COD VALABIL de identificare fiscală atribuit atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 Vechile CODURI FISCALE, potrivit ORDINULUI nr. 1.346 din 14 august 2006 privind aprobarea Procedurii de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent SAU EXERCITĂ PROFESII LIBERE, a Procedurii de modificare a domiciliului fiscal pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi a modelului unor formulare, și-au pierdut validitatea din SEPTEMBRIE 2006.

 UNBR (Gheorghe Florea) și BAROURILE SUCCESOARE, înregistraţi în evidenţele fiscale la data de 1 septembrie 2006, NU și-au îndeplinit OBLIGAȚIA impusă prin ANEXA 1 capitolul II pct. 1 și 4 la ORDINUL nr. 1.346 din 14 august 2006, NESOLICITÂND atribuirea Codului de Înregistrare Fiscală și NEFIINDU-LE ATRIBUITE NOILE CERTIFICATE de ÎNREGISTRARE FISCALĂ.

  EVOLUȚIE LEGISLATIVĂ care atestă ca din 2007 trebuiau emise NOI CODURI de Inregistrare Fiscala, pentru PROFESIILE LIBERALE: HOTĂRÂREA Guvernului nr. 349 din 24 iunie 1992 privind înregistrarea fiscală a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 3 iulie 1992:

  ART. 1 Agenţii economici, persoane fizice sau juridice, care prin ACTUL LEGAL DE CONSTITUIRE sau prin AUTORIZAŢII ELIBERATE ÎN ACEST SCOP au dreptul sa producă, sa execute lucrări ori sa presteze servicii, sa importe, sa comercializeze produse, infiintati pînă la data de 1 iulie 1992, sînt obligaţi sa întocmească şi sa depună la organul fiscal pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea, pînă la data de 15 iulie 1992, formularul anexa la prezenta hotărîre, în vederea atribuirii codului fiscal.

   Agenţii economici constituiţi după data de 1 iulie 1992 sînt obligaţi sa întocmească şi sa depună formularul anexa în termen de 15 zile DE LA DATA ELIBERĂRII AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE.

   HOTĂRÂREA Guvernului NR. 224 din 21 mai 1993 privind atribuirea codului fiscal pentru plătitorii de impozite şi taxe, publicată în MONITORUL OFICIAL Nr. 118 din 4 iunie 1993:

   ART. 1 Persoanele fizice şi juridice, care, prin ACTUL LEGAL DE CONSTITUIRE sau prin AUTORIZAŢII ELIBERATE ÎN ACEST SCOP, au dreptul sa producă, sa execute lucrări sau sa presteze servicii, sa importe şi sa comercializeze produse sau sa desfăşoare alte activităţi cu caracter social-filantropic, de natura politica, sindicala, civică, religioasă, plătitoare de impozite şi taxe la buget, sînt obligate sa completeze şi sa depună declaraţia de înregistrare model IMP 1, anexa la prezenta hotărîre, în vederea atribuirii codului fiscal şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

  Declaraţiile de înregistrare se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 5 zile de la eliberarea certificatului de înmatriculare sau a autorizaţiei de funcţionare.

  Persoanele fizice şi juridice care nu au depus declaraţia prevăzută în Hotărîrea Guvernului nr. 349/1992 sînt obligate ca, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, sa depună declaraţia de înregistrare model IMP 1, în vederea atribuirii codului fiscal la organele financiare prevăzute mai sus.

  ART. 9 Prevederile prezentei hotărîri se aplica începînd cu data de 1 iunie 1993. Pe aceeaşi data se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 349/1992 privind înregistrarea fiscală a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe.

  Codurile fiscale atribuite conform Hotărîrii Guvernului nr. 349/1992 rămîn valabile.

  ORDONANȚA Guvernului nr. 82 din 25 august 1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 27 august 1998, intrată in vigoare la 26 octombrie 1998:

  ART. 18 (1) Prevederile prezentei ordonanţe intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

  (2) Pe aceeaşi data se abroga Hotărârea Guvernului nr. 224/1993 privind atribuirea codului fiscal pentru plătitorii de impozite şi taxe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 iunie 1993, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

   (3) Codurile fiscale atribuite conform Hotărârii Guvernului nr. 349/1992 şi Hotărârii Guvernului nr. 224/1993 rămân valabile.

   (4) Declaraţiile de înregistrare model IMP 1 şi IMP 2, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 224/1993, se vor folosi pana la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.

 ORDIN nr. 1.346 din 14 august 2006 privind aprobarea Procedurii de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, a Procedurii de modificare a domiciliului fiscal pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi a modelului unor formulare

În temeiul art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 12^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 31 şi ale art. 69 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

art. 1 Se aprobă următoarele proceduri:

a) Procedura de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, prevăzută în anexa nr. 1;

b) Procedura de modificare a domiciliului fiscal pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, prevăzută în anexa nr. 2.

ART. 2 Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:

a) Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (070), cod MFP 14.13.01.10.11/5, prevăzută în anexa nr. 3;

ANEXA 1

                                                                 PROCEDURĂ

de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere

                                                                      CAP. 1

                                                              Prevederi generale

1.1. Prevederile prezentei proceduri se aplică persoanelor fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice autorizate sau exercită profesii libere, denumite în continuare contribuabili.

1.2. Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere.

2.1. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, codul de identificare fiscală atribuit contribuabililor este codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

                                                                      CAP. II

                        Procedura de solicitare şi atribuire a codului de înregistrare fiscală

                    pentru contribuabilii înregistraţi fiscal până la data de 1 septembrie 2006

1. Contribuabilii definiţi la cap. I pct. 1 din prezenta procedură, înregistraţi în evidenţele fiscale la data de 1 septembrie 2006, au obligaţia să solicite atribuirea CODULUI DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ.

2. Până la data de 30 septembrie 2006, administraţiile finanţelor publice vor înştiinţa toţi contribuabilii care îşi au domiciliul fiscal în raza lor teritorială de competenţă asupra obligaţiei înscrise la pct. 1 din prezentul capitol.

4. Pentru atribuirea codului de înregistrare fiscală şi eliberarea NOULUI CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ, contribuabilii depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală, denumit în continuare organ fiscal competent, "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere" (070), însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis anterior şi de actele doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.

8. Indicând publicările UNBR fără acte de înființare:

• ˝STATUTUL PROFESIEI de AVOCAT˝ din 1995, emis de neinfiintata organizatie profesionala ˝Uniunea Avocatilor din Romania˝, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 237 din 1995;

• ˝STATUTUL PROFESIEI de AVOCAT˝ din 2001, emis de neinfiintata organizatie profesionala ˝Uniunea Avocatilor din Romania˝, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 284 din 31 mai 2001;

• ˝HOTARAREA Uniunii Avocatilor din Romania nr. 8876/14 decembrie 2002, pentru modificarea ˝STATUTULUI PROFESIEI de AVOCAT˝ din 2001, (nu pentru ADOPTAREA/APROBAREA) emis de neinfiintata organizatie profesionala ˝Uniunea Avocatilor din Romania˝, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 938 din 20 decembrie 2002;

• ˝STATUT al PROFESIEI de AVOCAT˝, emis de NEINFIINTATA ASOCIATIE PROFESIONALA intitulata ˝Uniunea Nationala a Barourilor din Romania˝, publicata ilegal in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

• HOTARAREA nr. 10 din 30 iunie 2007 pentru modificarea si completarea Statutului profesiei de avocat(nu pentru ADOPTAREA/APROBAREA), emisa de de NEINFIINTATA ASOCIATIE PROFESIONALA intitulata ˝Uniunea Nationala a Barourilor din Romania˝, publicata ilegal in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 511 din 31 iulie 2007.

 vă rog să observați că în 2004 când în baza hotărârii judecătorești NEDESFIINȚATĂ cu drept de ÎNFIINȚARE BAROURI, Domnul Pompiliu Bota a înființat BAROURI și UNBR, existând ACT CONSTITUTIV și STATUT autentificate la notariat, UNBR-ul NEînființat legal NU A AVUT ORGANE de CONDUCERE, nefiind publicată în Monitorul Oficial al României nicio HOTĂRÂRE de ADOPTARE/ADOPTARE a STATUTULUI, ˝STATUTELE˝ neavând semnatari, NESEMNAREA VALORÂND INEXISTENȚĂ.

  Până în 2011 UNBR FĂRĂ LEGE și FĂRĂ ACTE de ÎNFIINȚARE NU A AVUT HOTĂRÂRE de ADOPTARE/APROBARE a STATUTULUI.

Abia în 2011, a apărut HOTĂRÂRE de ADOPTARE a ˝STATUTULUI PROFESIEI de AVOCAT˝, când UNBR și BAROURILE înființate pe bază de HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ de ÎNFIINȚARE, aveau și STATUT și ACTE CONSTITIV de ÎNFIINȚARE cu ORGANE de CONDUCERE:

  HOTARAREA nr. 64 din 03 decembrie 2011 PRIVIND ADOPTAREA Statutului profesiei de avocat, emisa de de NEINFIINTATA ASOCIATIE PROFESIONALA intitulata ˝Uniunea Nationala a Barourilor din Romania˝, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 898 din 19 decembrie 2011.

   DOVADA că BAROURILE NEÎNFIINȚATE care au funcționat ilegal în formă continuată din anul 1831, nu au succedat nicio persoană juridică ÎN FIINȚĂ, neexistând la apariția Legii 51/1995, nicio persoană juridică înregistrată cu denumirea de Uniunea Avocaților din România Astfel, trebuie remarcat:

Ø AUTORIZAREA și ÎNREGISTRAREA PERSOANELOR JURIDICE de DREPT PRIVAT, a impus îndeplinirea unor condiții specifice, reglementate prin LEGEA nr. 21/06.02.1924 și ORDONANȚA GUVERNULUI nr. 26/2000;

Ø Art. 28 din DECRETUL nr. 32 din 30.01.1954 pentru punerea in aplicare a Codului Familiei si a DECRETULUI privitor la PERSOANELE FIZICE si PERSOANELE JURIDICE, publicat in Buletinul Oficial nr. 32 din 31.01.1954, intrat în vigoare la 31.05.1954 și abrogat la data de 01.10.2011 prin Art. 230 lit. o) din Legea nr. 71/03.06.2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a obligat inclusiv PERSOANELE JURIDICE EXISTENTE la respectarea DECRETULUI nr. 31/1954, în vederea îndeplinirii condițiilor legale, specifice, privind existența in drept a persoanei juridice:

˝art. 28 De la data intrării în vigoare a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, persoanele juridice existente la aceasta data vor fi supuse, în totul, dispoziţiilor acestui decret.˝

Ø Prin Art. 3 alin. (1) din DECRETUL-LEGE nr. 90 din 28.02.1990 privind unele masuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii in Romania, a fost instituit Principiul AUTONOMIEI ORGANIZĂRII și EXERCITĂRII PROFESIEI de AVOCAT, fiind eliminata orice forma de control din partea Ministerului Justitiei si noul act normativ recunoscand implicit aptitudinea barourilor de a dobândi personalitate juridică.

  Există diferența neta dintre RECUNOAȘTEREA și ÎNFIINȚAREA PERSONALITĂȚII JURIDICE, cuvintele nefiind sinonime. Și LEGEA nr. 31/1990 a recunoscut personalitatea juridică a societăților comerciale dar asta nu a însemnat funcționarea cu personalitate juridică mai înainte de a urma PROCEDURA de AUTORIZARE și de ÎNREGISTRARE impuse de LEGILE în VIGOARE.

 Ø Legea nr. 21/06.02.1924 se referea in special la autorizarea și înregistrarea profesiilor liberale , pentru ca Statul să poata exercita un control direct asupra scopurilor pentru care entitățile trebuiau înființate iar publicul să aibă posibilitatea de a obține informații referitoare la activitatea acestora de la o instituție capabilă să le ofere ( tribunalul), în mod similar celorlate entități de drept privat, cum sunt societatile comerciale.

Ø COLEGIILE de AVOCATI prevazute ca persoane jurdice de DREPT PUBLIC și-au menținut acest statut pana in 1954 cand au fost recalificate drept ORGANIZATII OBSTESTI, prin noul act normativ fiind reglementata doar organizarea lor interna și NICIDECUM ÎNFIINȚAREA și AUTORIZAREA, condițiile specifice de autorizare și de înființare fiind prevazute în DECRETUL nr. 31/1954 cu aplicarea Art. 28 din DECRETUL nr. 32/1954;

Ø În România, PERSONALITATEA JURIDICĂ nu se MOȘTENEȘTE, DECRETUL-LEGE nr. 90 din 28.02.1990 privind unele masuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii in Romania a prevazut schimbarea denumirii COLEGIILOR de AVOCATI in BAROURI, care trebuiau AUTORIZATE ȘI ÎNFIINȚATE.

Ø LEGEA nr. 21/06.02.1924 cu privire la persoanele juridice (asociatii si fundatii) a prevazut obligativitatea emiterii ACTULUI CONSTITUTIV si INSCRIEREA la GREFA TRIBUNALULUI.

Ø In Legea 51/1995 este stipulat ca BAROUL este o ASOCIAȚIE-˝o ASOCIERE PROFESIONALA organizata la nivel teritorial˝; ASOCIERE fara ASOCIATIE însemna contradicție care poate însemna fie comiterea infracțiunii de FALS, fie ABUZ fie AFECȚIUNE PSIHICĂ NEDESCOPERITA de MEDIC. ASOCIAȚIA este orice PERSOANĂ JURIDICĂ de DREPT PRIVAT supusă controlului de legalitate de la momentul INFIINȚĂRII și ÎNREGISTRĂRII acesteia în REGISTRUL PERSOANELOR JURIDICE.

Ø La momentul intrării în vigoare a DECRETULUI-LEGE nr. 90 din 28.02.1990 privind unele masuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii in Romania, în temeiul Art. 1 din LEGEA nr. 21/06.02.1924 doar se creau NUMAI prin LEGE- adica numai INSTITUTIILE PUBLICE ;

O.G. nr. 26/2000 a inclus în sfera de reglementare tocmai ˝desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, dupa caz, în interesul lor personal nepatrimonial.˝ SCOPUL poate fi atins prin intermediul constituirii de ASOCIAȚII și FUNDAȚII. Automat, toate aceste structuri sunt de DREPT PRIVAT (Art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000). ACTELE JURIDICE de CONSTITUIRE a asociațiilor și fundațiilor, încheiate în condițiile prezentei ordonanțe, sunt guvernate de legea civila (Art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000). Potrivit Art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, DOAR ˝Partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intra sub incidenta prezentei ordonanţe.˝

  Aceste argumente juridice constituie dovada irefutabila a NEGLIJĂRII SISTEMATICE, în formă continuată, de către PROCURORII și JUDECĂTORII ROMÂNI, că toate structurile asociative de drept privat pot avea ca obiect de activitate tocmai gestionarea unor servicii de INTERES PUBLIC. Serviciul privat de interes public al avocaturii este un scop declarat de Art. 2 din O.G. nr. 26/2000.

  REGULAMENTUL de APLICARE a LEGII nr. 21/06.02.1924 aprobat prin DECRETUL nr. 772/19.04.1924-ABROGAT prin ANEXA nr. 1 la LEGEA nr. 158/2004-, în vigoare până în 2004, a impus REGULA de DREPT conform căreia, asociațiile cu caracter nepolitic și nepatrimonial, de drept privat, numai DUPĂ CE DEVIN PERSOANE JURIDICE, se pot constitui în UNIUNI.

  In concluzie, a afirma ca ˝BAROURILE AR FI FOST INFIINTATE prin LEGE˝ constituie elementele infracțiunii de FALS, prin lege infiintandu-se doar persoanele juridice de DREPT PUBLIC și nu de INTERES PUBLIC. Mai mult, LEGEA 51/1995 a prevazut că doar U.N.B.R. este persoană juridică de INTERES PUBLIC nu și BAROURILE.

  BAROUL, cum este definit de Legea nr. 51/1995, nu întrunește niciunul dintre elementele/trasaturile persoanei juridice de DREPT PUBLIC:

• nu este autoritate publică de reglementare și control;

• nu are buget alocat de la bugetul central sau local;

• nu este investit sa exercite autoritatea si puterea de stat;

Citez :

   Art.5 din Decretul nr. 281/1954 : (  Art. 5. - Colegiile de avocati sint organizatii obstesti, cu personalitate juridica, constituite pe REGIUNI, al caror sediu se afla in localitatile de resedinta ale tribunalelor regionale.

  In capitala Republicii Populare Romane se constituie Colegiul de avocati al regiunii Bucuresti si al Capitalei Republicii Populare Romane. )

  Prin ORDINUL MINISTRULUI JUSTITIEI se pot constitui colegii de avocati si in alte unitati teritorial-administrative

  NEEXISTÂND ORDIN al Ministrului Justiției nu au existat COLEGII de AVOCAȚI in afara Colegiului de Avocați al regiunii București. NU A EXISTAT și NU EXISTĂ niciun ORDIN al Ministrului Justiției privind înființarea unor COLEGII REGIONALE DE AVOCATI, în baza art.5 alin. (3) din DECRETUL nr. 281/1954, Neexistând Colegii de Avocati nu a avut loc transformarea in ˝BAROURI˝

  Art. 12 din DECRET-LEGE nr. 90 din 28 februarie 1990 a prevazut inlocuirea termenului COLEGIU de AVOCATI cu BAROU, insă NU EXISTA ACTE DE ÎNFIINȚARE a COLEGIILOR de AVOCAȚI-devenite BAROURI, avand in vedere ca NU A EXISTAT ORDINUL Ministrului Justitiei privind înființarea unor COLEGII REGIONALE DE AVOCATI, act normativ impus de art.5 alin. (3) din DECRETUL nr. 281/1954,

  Statul Român, a acoperit violarea Art. 2 alin. (2) și (3) din LEGEA nr. 21 din 06.02.1924 pentru PERSOANELE JURIDICE (asociații și fundații), publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 27 din 6 februarie 1924:

 ( ˝Art. 2 PERSOANELE JURIDICE DE DREPT PRIVAT EXISTENTE la data promulgării legii de față vor continua să funcţioneze potrivit dispoziţiilor legilor, hotărîrilor sau actelor care le-au constituit şi care vor fi contrare dispoziţiilor de ordine publica ale acestei legi. Ele SÎNT OBLIGATE însă, ca ÎN TERMEN DE ŞASE LUNI de la promulgarea acestei legi sa comunice GREFEI TRIBUNALULUI, în

circumscripţia căreia funcţionează administraţia lor principala, titlurile pe temeiul cărora au dobîndit personalitatea juridică, STATUTELE SAU ACTELE CONSTITUTIVE, precum şi informaţiile ce se vor cere prin regulamentul de aplicaţie al acestei legi. GREFA TRIBUNALULUI este obligată a ÎNSCRIE organizaţia sau asezamintul în registrul persoanelor juridice.˝ )

Ø și Pct. 3 din REGULAMENTUL Nr. 21 din 6 februarie 1924 DE APLICARE a LEGII nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Buletinul Oficial din 6 februarie 1924, abrogat la data de 28 mai 2004 prin Anexa 1 la LEGEA nr. 158/2004:

( Pct 3. De la data promulgării legii pentru persoanele juridice, ORICE MODIFICARE DE STATUTE ORI ACTE CONSTITUTIVE sau transformare a caracterului asociaţiunii sau aşezământului, ORICE MODIFICARE A ORGANELOR DE ADMINISTRAŢIE ŞI DE CONTROL, de ÎNCETAREA sau DISOLVAREA PERSOANEI JURIDICE, DE LICHIDARE ŞI DE ATRIBUIRE DE BUNURI atât ale persoanelor juridice de drept privat, existente cat şi ale celor ce se vor forma în viitor, nu se vor putea face decât în conformitate cu dispoziţiunile acelei legi. (Lege art. 8).˝ )

   Reproducând în continuare Pct. 8-14 și 18 din REGULAMENTUL Nr. 21 din 6 februarie 1924 DE APLICARE a LEGII nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Buletinul Oficial din 6 februarie 1924, abrogat la data de 28 mai 2004 prin Anexa 1 la LEGEA nr. 158/2004:

 ( Pct 8. CEREREA PENTRU DOBÂNDIREA PERSONALITĂŢII JURIDICE va fi semnată:

a) Pentru asociaţiuni de către membrii fondatori, de către direcţie sau de 7 asociaţi;

b) Pentru fondatiuni, numai de fondator, când fondatiunea este facuta prin acte între vii, iar după moartea sa şi pentru fondatiunile testamentare de organele de direcţie şi administraţie, sau de ministrul în competenta căruia cade scopul asociaţiunii sau aşezământului. CEREREA SE VA PREZENTA TRIBUNALULUI de toţi semnatarii sau de unul din ei. (Lege art. 86 şi 87).

9. Cererea de dobândirea personalităţii juridice va trebui sa cuprindă:

1. Titlul sau denumirea persoanei juridice;

2. Obiectul şi scopul;

3. Sediul sau principal şi sucursalele (filialele), de vor fi;

4. Numele, profesiunea şi domiciliul persoanelor cari sub orice titlu sunt însărcinate cu direcţiunea sau administraţiunea;

5. Data actelor de constituire a fondatiei sau asociaţiei. (Lege art. 85).

10. La CEREREA DE DOBÂNDIRE A PERSONALITĂŢII JURIDICE se vor alătura:

a) Copii legalizate în 3 exemplare de pe actul autentic de constituire şi de pe statute, iar dacă scopul persoanei juridice cade în competinţa a doua sau mai multe ministere, se vor alătură încă un număr suficient de exemplare din aceste acte;

b) Copie de pe actele de numirea sau de alegerea organelor de directiune şi administraţiune, când acestea au fost desemnate după constituire;

c) Copie certificată de pe procesul-verbal al şedinţei când adoptarea statutelor sau numirea organelor de administraţie s-a făcut într-o adunare generală. (Lege art. 87).

11. Tribunalul constatând ca formale şi cerinţele articolelor de mai sus sunt îndeplinite, va cere prin adresa AVIZUL MINISTERULUI în competenta căruia cade scopul asociaţiunii sau aşezământului, inaintandu-i totodată şi un exemplar de STATUTE ŞI ACT CONSTITUTIV.

  În cazul când scopul persoanei juridice cade în competinţa a doua sau mai multe ministere, se va cere şi avizul acestora. (Lege art. 3 şi 89).

12. Ministerul respectiv odată sesizat va proceda la cercetările necesare, dându-şi avizul sau în termen de 15 zile libere de la primirea adresei tribunalului.

   AVIZUL MINISTERULUI va cuprinde informaţiile necesare asupra utilităţii asociaţiei sau aşezământului cat şi dacă actul constitutiv şi statutele conţin toate dispoziţiunile necesare pentru a asigura realizarea scopului şi o buna administraţie a fondurilor.

   Dacă asociaţia sau asezamantul în momentul când se cere dobândirea personalităţii juridice e deja în activitate, se va arata şi felul activităţii ei în raport cu scopul şi cu dispoziţiunile statutelor sau regulamentelor, în baza cărora a funcţionat.

   Odată cu AVIZUL, ministerul va restitui tribunalului exemplarul de STATUT ŞI ACT CONSTITUTIV ce i s-a trimis (Lege art. 3 şi 89).

13. După primirea avizului ministerului competent sau după expirarea termenului prevăzut la articolul precedent, tribunalul fixează ziua de judecata, citând pe ministerul competent şi pe persoanele ce au semnat cererea, la sediul declarat al asociaţiei sau aşezământului. (Lege art. 3 şi 89).

14. La termen tribunalul va cerceta în camera de consiliu dacă actele depuse pentru dobândirea personalităţii juridice îndeplinesc condiţiunile prevăzute de legea şi regulamentul persoanelor juridice şi, după ascultarea părţilor şi a concluziunilor delegatului ministrului competent şi ale ministrului public va pronunţa sentinta în şedinţa publica.

  În caz de admiterea cererii, va ordonă şi înscrierea persoanei juridice în registrul respectiv.)

 Neprezentarea concluziilor orale sau scrise ale ministerului competent se considera în favoarea constituirii persoanei juridice. (Lege art. 3 şi 89).

15. Sentinta se da fără drept de opoziţie şi cu apel în termen de 10 zile libere de la pronunţare.

  Apelul se declara de părţile interesate de ministerul public sau de ministerul respectiv la grefa tribunalului şi se judeca cu aceeaşi procedura ca şi la tribunal, în termen de cel mult 15 zile de la declararea lui.

   Deciziunea Curţii nu este supusă opoziţiei, ci numai recursului, în termen de 15 zile de la pronunţare (Lege art. 90).

18. După înscrierea deciziunii definitive în registrul persoanei juridice, grefa este obligată:

a) A face sa se publice fără întârziere textul acestei înscrieri în Monitorul Oficial şi în 2-3 ziare mai răspândite, la staruinta şi pe contul celor interesaţi;

b) Sa comunice ministerului competent o copie de pe deciziunea de înscriere, însoţită de un exemplar din statute şi din actul constitutiv, cu menţinerea prevăzută de ultimul aliniat al art. precedent.

Un al doilea exemplar de pe statute şi de pe actul constitutiv se va libera directiunii persoanei juridice, iar cel de al treilea exemplar se va păstra la dosarul respectiv. (Lege art. 92).

  este evidentă violarea Art. 2 alin. (2) și (3) din LEGEA nr. 21 din 06.02.1924 pentru PERSOANELE JURIDICE (asociații și fundații), publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 27 din 6 februarie 1924 și în subsidiar, UNBR și BAROURILE FĂRĂ LEGE de INFIINȚARE:

  1) NU A PUTUT să facă dovada că ar fi înregistrat la TRIBUNAL CERERILE PENTRU DOBÂNDIREA PERSONALITĂŢII JURIDICE a BAROURILOR;

2) NU AU TITLURI și DENUMIRI;

3) NU AU SEDII și FILIALE;

4) NU AU ORGANE de CONDUCERE;

5) NU AU DATA A CONSTITUIRII;

6) NU AU STATUTELE si ACTELE CONSTITUTIVE impuse cumulativ de lege;

7) NU AU AVIZUL MINISTRULUI;

8) NU POT FACE DOVADA PUBLICĂRII în Monitorul Oficial şi în 2-3 ziare mai răspândite, a DECIZIILOR DE ÎNSCRIERE a PERSOANELOR JURIDICE UAR, UNBR, Baroul Galați-pct. 18 din REGULAMENT-.

 În baza Art. 4 din LEGEA nr. 21 din 06.02.1924 pentru PERSOANELE JURIDICE (asociatii si fundatii), publicata în Buletinul Oficial nr. 27 din 6 februarie 1924:

( art. 4 Persoana juridică VA AVEA FIINȚĂ numai de la data ÎNSCRIERII deciziei de recunoaştere rămasă definitiva, în REGISTRUL SPECIAL care va fi ţinut în acest scop la grefa fiecărui tribunal civil. )

coroborat cu Pct. 16 din REGULAMENTUL Nr. 21 din 6 februarie 1924 DE APLICARE a LEGII nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Buletinul Oficial din 6 februarie 1924, abrogat la data de 28 mai 2004 prin Anexa 1 la LEGEA nr. 158/2004:

(˝16. Hotărîrea judecătorească de admitere rămasă definitiva va fi înscrisă în registrul special al persoanelor juridice, prin îngrijirea grefierului. Numai după îndeplinirea acestei formalităţi persoana juridică VA AVEA FIINTA LEGALĂ. (Lege 21/1924 art. 4 şi 90).˝)

STATUL ROMÂN cunoaște că UNBR, reproducând în continuare Pct. 60-63 și Pct. 87-88 din REGULAMENTUL Nr. 21 din 6 februarie 1924 DE APLICARE a LEGII nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Buletinul Oficial din 6 februarie 1924, abrogat la data de 28 mai 2004 prin Anexa 1 la LEGEA nr. 158/2004, nu și-a îndeplinit obligația de a se înregistra la Curtea de Apel pentru a putea funcționa: (˝ 60. Doua sau mai multe persoane juridice se pot constitui în uniuni sau federatiuni, spre realizarea unui scop unitar şi apropiat de scopul social al fiecărei persoane juridice în parte. Aceste asociaţiuni de persoane juridice nu pot dobândi personalitatea juridică decât de la Curtea de apel în circumscripţia căreia urmează ca uniunea sau federatiunea sa-şi aibă sediul principal. Personalitatea juridică nu se poate acorda decât dacă se constata, din punctul de vedere al realizării scopului general urmărit, necesitatea uniunii sau federatiunii. Nu se poate recunoaşte personalitatea juridică unei colectivităţi de asociaţiuni sau aşezăminte nerecunoscute ca persoane juridice. (Lege art. 5 şi 102).

61. Procedura de urmat pentru dobândirea personalităţii juridice şi înscrierea acestor asociaţiuni de persoane juridice este cea prevăzută la capitolul II din prezentul regulament pentru asociaţiuni. Se specifica ca pentru dobândirea personalităţii juridice, în afară de avizul ministerului competent, se va cere în toate cazurile în mod obligator şi avizul comisiunii superioare a persoanelor juridice. (Lege art. 102 şi 103).

62. Reprezentanţii uniunii sau federaţiei sunt obligaţi ca în cererea de recunoaştere şi înscriere, în afară de stipulatiunile prevăzute pentru asociaţiuni, sa indice numărul, numele şi sediul persoanelor juridice cari o formează, alaturind şi copii de pe deciziunile prin cari s-a recunoscut fiecăreia personalitatea juridică.

63. Uniunile şi federatiunile se vor constitui printr-un act constitutiv în forma autentică, însoţit de statutele respective conformându-se dispoziţiunilor prevăzute în prezentul regulament pentru constituirea, organizarea şi încetarea functionarii persoanelor juridice sub forma de asociaţiuni. (Lege art. 3 şi 103).

87. CERERILE PENTRU DOBINDIREA PERSONALITĂŢII JURIDICE a UNIUNILOR sau federatiunile de persoane juridice, sunt de asemenea de competinţa Curţii de apel. (Lege, art. 102).

88. Pentru uniunile sau federatiunile cărora Curtea le-a acordat personalitatea juridică, grefa Curţii e datoare a tine un REGISTRU SPECIAL DE PERSOANE JURIDICE, în care se vor înscrie toate aceste uniuni sau federatiuni. Acest registru va conţine aceleaşi indicatiuni ca şi registrele prevăzute pentru persoanele juridice la tribunal. (Lege, art. 103)

  Raportat la prevederile legale în vigoare în 2004 când Domnul Pompiliu Bota, pe bază de hotărâre judecătorească a înființat BAROURILE și UNBR, este evident că nicio CURTE de APEL nu a RECUNOSCUT personalitatea juridică a UNIUNILOR UAR/UNBR și că:

1) nu a fost urmată procedura legală pentru dobândirea personalității juridice;

2) nu s-a realizat înscrierea acestor asociaţiuni de persoane juridice conform capitolului II din regulament;

3) Violand pct. 62 din REGULAMENT, reprezentanţii uniunii nu și-au îndeplinit obligația de a înregistra CERERE DE RECUNOAŞTERE ŞI ÎNSCRIERE, cu mentionarea numărului, numelui şi sediului persoanelor juridice care o formează, cu alaturarea de copii de pe deciziile instanțelor de judecată prin care s-a recunoscut fiecăreia personalitatea juridică.

4) A fost violat pct. 63 din REGULAMENT, NEEXISTÂND pentru UAR succesor ACTUL CONSTITUTIV legalizat, pe bază de act constitutiv de înființare;

5) NU FIGUREAZĂ în REGISTRUL ținut de CURTEA de APEL BUCUREȘTI nicio hotarâre de ACORDARE a PERSONALITĂȚII JURIDICE UAR/UNBR.

De altfel, a fost violat cu acceptul tacit al Statului Român și Pct. 102 din REGULAMENTUL Nr. 21 din 6 februarie 1924 DE APLICARE a LEGII nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Buletinul Oficial din 6 februarie 1924, abrogat la data de 28 mai 2004 prin Anexa 1 la LEGEA nr. 158/2004 (˝102. În acelaşi termen de 6 luni prevăzut la art. 98, organele de direcţie sau administraţie ale persoanelor juridice existente, sunt datoare sa înainteze ministerului sub autoritatea şi controlul căruia funcţionează şi după instrucţiunile acestuia, următoarele acte: 1. Copie certificată de direcţie de pe actul constitutiv şi de pe statute sau regulament. 2. Un inventar de averea mobila şi imobilă ce poseda. 3. Bilanţul şi contul de gestiune (venituri şi cheltuieli) ale anului social precedent. (Lege, art. 2).˝ )

UAR, UNBR si BAROURILE FAVORIZATE de STATUL ROMÂN, care ˝moștenesc avocatura in Romania din 1831˝ IN CONTRA LEGILOR, NU AU ÎNREGISTRAT la MINISTERUL JUSTIȚIEI: 1) copii certificate de pe ACT CONSTITUTIV și STATUT;

2) un INVENTAR cu AVEREA MOBILA și IMOBILĂ;

3) BILANŢUL ŞI CONTUL DE GESTIUNE (VENITURI ŞI CHELTUIELI) ale anilor sociali precedenț.

10. Statul Român în contra legii nr. 51/1995, prigonește avocații care s-au înființat legal DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE a LEGII nr. 51/1995,în condițiile în care legea a interzis exercitarea profesiei tocmai de către cei protejați de Statul Român, care de la 1831 funcționează, neîncetîndu-și activitatea și neînființându-se după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995:

citând: • Art. 78 din LEGEA nr. 51 din 07 iunie 1995-forma initială, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat: (art. 78 -La data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice sau juridice, care au fost autorizate în baza altor legi sa acorde consultanţa juridică, ÎSI ÎNCETEAZĂ ACEASTA ACTIVITATE.˝)

• Art. 82-renumerotare in urma Republicarii 1 din Monitorul Oficial nr. 113 din 06 martie 2001, Art. 78 din Legea nr. 51 /1995 a devenit Art. 82 (art. 82- La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor legi sa acorde consultanţa juridică îşi încetează aceasta activitate. )

Republicarea 2 din Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 98 din 07 februarie 2011, din data de 07 februarie 2011, conform Art. 113 alin. (1) din LEGEA nr. 51/1995 R2, reprodus în continuare: (˝art. 113 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE POTRIVIT LEGII PENALE.˝ )

legea interzise dreptul de exercitare a profesiei tocmai pentru cei care s-au înființat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/1995. Ori am dovedit că BAROURILE FĂRĂ LEGE de ÎNFIINȚARE s-au înregistrat la FINANȚE în 1992 și 1993, ÎNAINTE de APARIȚIA LEGII 51/1995.

Consider că am făcut proba că în România, cei care se supun legii, sunt pedepsiți iar cei care o violează, beneficiază de MONOPOL.

11. NELEGALITATE MONOPOL:

ÎN FINAL, vă expun MONOPOLUL asupra profesiei liberale de avocat, instituită și menținută ilegal de către Statul Român:

Prin limitarea inființării de asociații profesionale de drept privat denumite BAROURI, fiind impus în mod arbitrar existența doar a unui singur BAROU in fiecare reședință de județ si existența unei singure asociatii profesionale de drept privat a avocaților-UNIUNE denumită UNBR-, s-a realizat o DISCRIMINARE între PROFESIILE JURIDICE, AVOCAȚII fiind DISCRIMINAȚI DIRECT in raport cu cei care exercita profesia juridică de CONSILIER JURIDIC, care fără a fi profesie liberală, pot înregistra ASOCIAȚII și UNIUNI PROFESIONALE FĂRĂ NUMĂR, STATUL ROMÂN impunând ilegal în dreptul privat MONOPOL asupra profesiei liberale de AVOCAT, eliminând CONCURENȚA PROFESIONALĂ.

Statul Român nesocotește în formă continuată :

Ø Art. 20 alin. (1) si (2) din DECLARAȚIA UNIVERSALĂ a DREPTURILOR OMULUI:

1. Orice persoană are dreptul la LIBERTATEA de întrunire şi de ASOCIERE paşnică.

2. Nimeni nu poate fi silit să făcă parte dintr-o ASOCIAŢIE.

Ø Art. 40 –DREPTUL de ASOCIERE-alin. (1) din Consituția României, reprodus în continuare: (Cetăţenii SE POT ASOCIA LIBER …………………… ŞI ÎN ALTE FORME DE ASOCIERE. )

prin: ü Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51 din 07 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Republicarea 1 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 113 din 6 martie 2001, astfel cum a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 255 din 16 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 23 iunie 2004: (˝Art. 1 (3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.˝)

 Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51 din 07 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Republicarea 1 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 113 din 6 martie 2001, astfel cum a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 255 din 16 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 23 iunie 2004: (˝Art. 9 alin 2 În fiecare judeţ există şi funcţionează un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului.˝)

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51 din 07 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Republicarea 2 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 98 din 7 februarie 2011: (Art. 1 alin 2 Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R. )

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51 din 07 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Republicarea 2 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 98 din 7 februarie 2011: (Art.1 alin 3 Constituirea si functionarea de barouri in afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire si de inregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatata si din oficiu.)

Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 51 din 07 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Republicarea 2 din Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 98 din 7 februarie 2011: (Art. 10 alin 2 In fiecare județ există și funcționeaza un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul în localitatea de reședință a județului.)

CURTEA CONSTITUTIONALĂ a Republicii MOLDOVA, prin HOTARAREA nr. 8 din 15.02.2000, privind controlul constitutionalitatii unor prevederi din LEGEA nr. 395-XIV din 13 mai 1999 CU PRIVIRE la AVOCATURA, publicata in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, STAT care s-a inspirat dupa Constitutia Romaniei si care ca si Romania, doreste sa devina MEMBRU al Uniunii Europene, care face demersuri pentru a armoniza legislatia nationala cu legislatia europeana, prin DECIZIA citata a luand-o inaintea Romaniei, Curtea Constitutionala a Republicii Moldova fiind demnă de respect, eliminând MONOPOLUL STATUTULUI asupra PROFESIEI de AVOCAT. Reproducând din preambulul ORDONANŢEI DE URGENŢĂ a Guvernului României nr. 8 din 19 februarie 2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

˝ Neadoptarea de măsuri imediate conduce la perpetuarea unui adevărat MONOPOL în sistemul medical deţinut de unităţile sanitare din reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor, în ceea ce priveşte asistenţa medicală acordată personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, împrejurare ce poate fi calificată ca având impact anticoncurenţial.˝

Aveți recunoașterea că Statul Român este conștient de nelegalitatea instituirii și protejării MONOPOLULUI in PROFESIA de AVOCAT, care nelegal crează un impact ANTICONCURENȚIAL.

12. Un alt aspect este recunoasterea diplomelor de calificare Legea 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România art 1 alin 1 ) Prevederile prezentei legi se aplică oricărui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, denumită în continuare U.E., al Spaţiului Economic European, denumit în continuare S.E.E., sau al Confederaţiei Elveţiene care doreşte să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de legea română. Alin 2 Prevederile prezentei legi se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autorităţile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experienţă profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului ori exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană.

Art 3 alin 1 Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România.  Alin 3 Autorităţile competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art 4 Experienţa profesională reprezintă exercitarea efectivă şi legală a unei profesii într-un stat membru al U.E. sau al S.E.E.

Art 5 Formarea profesională reglementată reprezintă orice formare care, într-un stat membru al U.E. sau al S.E.E.: lit a este direct orientată spre exercitarea unei anumite profesii şi constă într-un ciclu de studii de învăţământ superior cu o durată minimă de 3 ani sau cu o durată echivalentă în învăţământul fără frecvenţă, efectuat în cadrul unei universităţi sau în cadrul unei instituţii de învăţământ superior ori în cadrul unei alte instituţii de nivel echivalent de pregătire şi, eventual, completat cu o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională cerute pe lângă ciclul de studii superioare; structura şi nivelul formării profesionale, ale stagiului profesional sau ale practicii profesionale trebuie să fie determinate de dispoziţiile legale, de reglementare ori administrative ale statului membru în cauză sau să facă obiectul unui control ori al unui consimţământ din partea autorităţii desemnate în acest scop; lit b este orientată specific către exercitarea unei anumite profesii şi constă într-un ciclu de studii completat eventual cu o formare profesională, stagiu profesional sau practică profesională, ale căror structură şi nivel sunt determinate de dispoziţiile legislative din statul membru de origine ori de provenienţă sau care fac obiectul unui control ori al unei aprobări din partea unei autorităţi desemnate în conformitate cu legea statului membru de origine

art 16 Atestatul de competenţă reprezintă orice document certificând formarea profesională, care nu face parte din cele prevăzute la art. 8, 14 şi 15, sau orice document care este acordat de o autoritate competentă dintr-un stat membru în baza unei aprecieri a calităţilor personale, aptitudinilor sau cunoştinţelor titularului, considerate esenţiale pentru exercitarea unei profesii, fără a solicita dovada unei pregătiri ori formări profesionale prealabile.

art 17 În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, vor fi recunoscute, cu aceleaşi efecte ca cele obţinute în România, orice diplomă, certificat sau atestat de competenţă obţinute într-un stat membru, care dau dreptul titularului să exercite aceeaşi profesie în statul membru respectiv.

art 35 alin 1 Verificarea diplomelor în sensul art. 8, a diplomelor în sensul art. 14, a certificatelor, a atestatelor de competenţă şi a altor titluri de calificare, acordate cetăţenilor statelor membre şi care corespund titlurilor care dau acces în România la exercitarea profesiilor reglementate, în sensul prezentei legi, se face de către autoritatea română competentă.

alin 2 În cazul în care există dubii asupra acestor documente, autoritatea română competentă poate cere autorităţii competente din statul membru respectiv confirmarea autenticităţii acestor documente.

 Astfel autoritatea romana competenta ar fi UNIUNEA NATIONALA A BAROURILOR DIN ROMANIA si conform respunsurilor primite de la Ministerul Justitiei rezulta ca UNBR nu este recunoscut de acest Minister mai mult nu este recunoscuta nici de Legea nr 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat care nu este lege de infiintare ci de reglementare a unei profesii si a unui posibil UNBR cu acte de infiintare la baza .Astfel orice invocare adusa de intimat care face referire la Atestat este nula de drept .

Legea nr 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prin care este in contradictie prin ea insasi cat si incalca Dreptul Comunitar al Uniunii Europene ( Legea nr 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art 6 alin 1. Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Art 12 alin 1 Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare. Alin 2 Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Alin 3 Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.

NCPC art 4 În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților. Astfel actele juridice ale UE sunt: regulamente, directive, decizii, recomandări și avize (articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

• Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre.

• Directivele stabilesc obiective obligatorii care trebuie îndeplinite de statele membre cărora le sunt adresate. Statele membre sunt libere să aleagă modul pe care îl consideră adecvat pentru a atinge aceste obiective.

• Deciziile sunt, de asemenea, obligatorii în toate elementele lor. Deciziile care precizează cine sunt destinatarii sunt obligatorii numai pentru aceștia.

• Recomandările și avizele sunt acte fără caracter obligatoriu.

Actele legislative sunt acte juridice adoptate prin procedura legislativă ordinară sau prin proceduri legislative speciale.

Actele delegate sunt acte fără caracter legislativ care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale actelor legislative. Acestea sunt adoptate de Comisie pe baza unei delegări explicite acordate printr-un act legislativ și în consultare cu grupurile de experți.

Actele de punere în aplicare sunt acte fără caracter legislativ care asigură condiții uniforme în ceea ce privește punerea în aplicare a actelor UE obligatorii din punct de vedere juridic, în toate statele membre. Acestea sunt adoptate de Comisie (sau, în mod excepțional, de Consiliu) după consultarea comitetelor formate din experți din statele membre ale UE.

Regulamentele sunt acte juridice definite în articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Acestea au aplicabilitate generală, sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre ale UE.

• Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că unele regulamente nu se aplică tuturor statelor membre și că există derogări, cunoscute drept neparticipări, pentru anumite state membre, cum ar fi:

  • Danemarca, de exemplu, în ceea ce privește unele părți ale spațiului de libertate, securitate și justiție și ale uniunii monetare;

  • Irlanda, de exemplu, în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție; și

  • Polonia, în ceea ce privește părți ale Cartei drepturilor fundamentale a UE.

• De exemplu, atunci când UE a decis să ia măsuri pentru a proteja mai bine sănătatea umană și mediul împotriva substanțelor chimice, aceasta a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (cunoscut sub numele de Regulamentul REACH) – a se vedea sinteza) referitor la acest aspect.

• Regulamentele fac parte din dreptul secundar al UE. Acestea sunt adoptate de instituțiile UE în temeiul tratatelor. Acestea au ca obiectiv să asigure aplicarea uniformă a legislației UE în toate țările UE.

• Un regulament poate fi un act legislativ, delegat sau de punere în aplicare. În cazul în care este adoptat în urma unei proceduri legislative ordinare sau speciale de către Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, acesta este un act legislativ.

• Un regulament se aplică în general unor categorii abstracte de persoane (nu unor persoane identificate) și este obligatoriu în integralitatea sa. O decizie, dimpotrivă, poate preciza cui se adresează și, în acest caz, este obligatorie numai pentru aceste entități.

• Un regulament trebuie respectat pe deplin de către entitățile cărora li se adresează și se aplică direct în statele membre. Cu alte cuvinte, acesta:

  • se aplică direct după intrarea sa în vigoare în statele membre, fără a necesita transpunerea în legislația națională;

  • poate să creeze drepturi și obligații pentru persoane, acestea putându-l deci invoca direct în fața instanțelor naționale;

  • poate fi utilizat ca referință de către persoane în relația acestora cu alte persoane, cu statele membre ale UE și cu autoritățile UE.

• Intră în vigoare la o dată stabilită în regulament sau, în absența acesteia, la 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentele se aplică simultan, automat și în mod uniform în întreaga UE.

             Regulamentele delegate

             Prin procedura privind actele delegate (articolul 290 din TFUE), Comisia Europeană poate   

             adopta regulamente delegate pentru a completa sau a modifica anumite elemente neesențiale 

             ale unui act legislativ.

             Regulamente de punere în aplicare

• Prin procedura privind actele de punere în aplicare (articolul 291 din TFUE), Comisia, și Consiliul în cazuri excepționale, poate adopta regulamente pentru executarea unui act legislativ care necesită o punere în aplicare uniformă în cadrul UE. Competențele de punere în aplicare ale Comisiei trebuie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 (a se vedea sinteza).

• De asemenea, instituțiile europene pot adopta regulamente de punere în aplicare privind Fondul social european și Fondul european de dezvoltare regională. Acest tip de regulament este definit în articolele 164 și 178 din TFUE.

Directivele fac parte din dreptul secundar al UE. Prin urmare, acestea sunt adoptate de instituțiile UE în conformitate cu tratatele. Odată adoptate la nivelul UE, acestea sunt apoi transpuse de statele membre ale UE în legislația lor națională în vederea aplicării.

• De exemplu, directiva 2003/88/CE (a se vedea sinteza) privind organizarea timpului de lucru stabilește perioadele de odihnă obligatorii și o limită a timpului de lucru săptămânal autorizat în UE.

• Cu toate acestea, rămâne la latitudinea fiecărui stat membru să își elaboreze propriile legi pentru a determina modul de aplicare a acestor norme.

Un act obligatoriu cu aplicabilitate generală

• Articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că directiva este obligatorie pentru statele membre destinatare (una, mai multe sau toate) cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și metodele pentru a obține rezultatul.

• O directivă este diferită de un regulament sau o decizie deoarece:

  • spre deosebire de regulament, care se aplică direct în statele membre imediat după intrarea sa în vigoare, directiva nu se aplică direct în statele membre. Aceasta trebuie transpusă mai întâi în legislația națională înainte să se aplice în fiecare stat membru;

  • spre deosebire de decizii, directiva are o aplicare generală.

Adopția

• Directiva poate fi adoptă în urma unei proceduri legislative. Aceasta este un act legislativ adoptat de Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European în cadrul procedurii legislative ordinare sau numai de Consiliu în cadrul procedurilor legislative speciale; în acest caz, Parlamentul ar trebui să consimtă sau să fie consultat.

• O directivă poate fi adoptată, de asemenea, prin intermediul unei proceduri nelegislative, cum este cazul Directivei (UE) 2017/159 de punere în aplicare a Acordului referitor la Convenția din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului, care este un act nelegislativ.

Obligativitatea transpunerii

• Pentru ca o directivă să intre în vigoare la nivel național, statele membre trebuie să adopte o lege pentru a o transpune. Această măsură națională trebuie să atingă obiectivele stabilite de directivă. Autoritățile naționale trebuie să comunice măsurile respective Comisiei Europene.

• Transpunerea trebuie efectuată în termenul stabilit la momentul adoptării directivei (în general, în decurs de doi ani).

• În cazul în care o țară nu transpune o directivă, Comisia poate iniția proceduri privind încălcarea dreptului UE și poate introduce o acțiune împotriva țării respective în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (neexecutarea hotărârii acesteia poate duce la o nouă condamnare, aceasta putând genera sancțiuni).

• În temeiul articolului 260 alineatul (3), în cazul în care un stat membru nu comunică măsurile de transpunere a unei directive, Comisia poate solicita ca statul membru în cauză să plătească o amendă.

Armonizare maximă și minimă

• Este important să se facă distincția între cerințele de armonizare minimă și maximă (sau integrală) din directive.

• În cazul armonizării minime, o directivă stabilește standarde minime, adesea recunoscând faptul că sistemele juridice din unele statele membre au stabilit deja standarde mai înalte. În acest caz, statele membre au dreptul de a stabili standarde mai ridicate decât cele stabilite în directivă.

• În cazul armonizării maxime, statele membre trebuie să introducă norme cu standardele minime și maxime stabilite în directivă.

Protejarea persoanelor fizice în cazul transpunerii incorecte sau în lipsa transpunerii directivelor

• În principiu, directiva produce efecte numai din momentul transpunerii sale. Cu toate acestea, Curtea de Justiție consideră că o directivă care nu este transpusă poate produce anumite efecte în mod direct în cazul în care:

  • transpunerea în legislația națională nu a avut loc sau s-a efectuat incorect;

  • termenii directivei sunt necondiționați și suficient de clari și de preciși;

  • termenii directivei acordă drepturi persoanelor fizice.

• Dacă sunt întrunite aceste condiții, persoanele fizice pot invoca directiva împotriva unui stat membru în fața instanțelor naționale. Cu toate acestea, o persoană fizică nu poate emite o pretenție împotriva altei persoane fizice referindu-se la efectul direct al unei directive dacă aceasta nu a fost transpusă (hotărârea pronunțată în Cauza C-41/74 Yvonne van Duyn/Home Office este un exemplu al efectului direct vertical*iar hotărârea pronunțată în Cauza C-152/84 M. H. Marshall/Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority (învățământ) este un exemplu al lipsei efectului direct orizontal*).

• De asemenea, Curtea de Justiție permite persoanelor fizice, în anumite condiții, posibilitatea ca persoanele să obțină despăgubiri de la stat pentru directivele a căror transpunere este deficitară sau întârziată (de exemplu, Hotărârea în Cauzele C-6/90 Francovich).

Întârzieri la transpunere

Pentru a asigura aplicarea corectă a legislației UE în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor, Comisia monitorizează transpunerea pentru a se asigura că aceasta a avut loc, că este corectă și completă pentru a obține rezultatele scontate și că a fost realizată în termenul prevăzut.

UE și-a stabilit un obiectiv de a reduce transpunerea deficitară – diferența dintre numărul de directive adoptate de UE și numărul de directive transpuse de statele membre – la 1 %. Un tablou de bord al transpunerii este actualizat în fiecare an ca parte a tabloului de bord al pieței unice și se găsește în secțiunea privind performanța pe instrument de guvernanță, unde sunt disponibile informații despre UE în ansamblu și defalcate pe stat membru.

Deciziile fac parte din dreptul secundar al UE. Acestea sunt adoptate de instituțiile UE în conformitate cu tratatele.

           • Un act obligatoriu în toate elementele sale

           •  Potrivit articolului 288 din TFUE, o decizie este obligatorie în toate elementele sale. Decizia  poate fi un act legislativ sau un act fără caracter legislativ.

            • Deciziile sunt acte legislative atunci când sunt adoptate de:Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene (procedura legislativă ordinară);

de către Parlament cu participarea Consiliului (procedura legislativă specială);

de către Consiliu cu participarea Parlamentului (procedura legislativă specială).

Deciziile sunt acte fără caracter legislativ atunci când nu sunt adoptate în conformitate cu procedura legislativă. Acestea pot fi adoptate, de exemplu, de către Consiliul European, Consiliu sau Comisia Europeană.

Deciziile fără caracter legislativ pot să ia și forma unor acte delegate și de punere în aplicare.

Deciziile cu destinatar specific

Deciziile pot avea unul sau mai mulți destinatari (unul sau mai multe state membre ale UE, una sau mai multe întreprinderi sau persoane individuale). De exemplu, atunci când Comisia decide să aplice o amendă unei societăți pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, ea adresează decizia sa acelei societăți.

O decizie fără caracter legislativ care specifică destinatarul trebuie adusă în atenția părții în cauză și produce efecte de la data notificării. Această notificare poate consta în transmiterea unei scrisori recomandate cu confirmare de primire.

Deciziile adresate uneia sau mai multor persoane fizice și întreprinderi au efect direct și, prin urmare, pot fi invocate în fața instanțelor naționale de către destinatari.

Deciziile adresate unui anumit stat membru sau tuturor statelor membre în calitate de destinatar(i) pot avea, de asemenea, efect direct. Acest lucru depinde de natura, fundalul și formularea lor. Formularea trebuie să fie suficient de clară, necondiționată și precisă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște doar un efect direct „vertical” al deciziilor adresate unuia sau mai multor state membre. Acest lucru înseamnă că persoanele individuale se pot baza pe o decizie doar în raport cu statul membru căruia i se adresează și nu în raport cu o altă persoană individuală.

Decizii fără destinatar

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, deciziile nu trebuie neapărat să mai specifice destinatarul. În special, articolul 288 al TFUE clarifică faptul că o decizie poate specifica destinatarul, în timp ce predecesorul său (articolul 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) făcea referire doar la deciziile care specifică destinatarul.

Deciziile fără caracter legislativ au devenit în special actul juridic de bază în domeniul politicii externe și de securitate comune (PESC).

În aceste scopuri și pe baza Tratatului privind Uniunea Europeană, Consiliul European și Consiliul adoptă decizii fără caracter legislativ [articolul 31 alineatul (1) din prezentul tratat].

Publicarea deciziilor și data intrării în vigoare

Articolul 297 din TFUE prevede ca deciziile legislative să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data specificată în acestea sau, în cazul în care data nu este specificată, în a douăzecea zi de la data publicării. Aceeași regulă se aplică deciziilor fără caracter legislativ care nu specifică cui sunt adresate.

Deciziile care specifică destinatarul pot fi, de asemenea, publicate în Jurnalul Oficial. Cu toate acestea, publicația nu exclude necesitatea transmiterii unei notificări, aceasta fiind singura cale prin care se poate asigura că actul are efecte juridice.

Recomandările sunt una dintre cele două forme de acte fără caracter obligatoriu ale UE citate în articol, cealaltă formă fiind avizele. Cu toate că recomandările nu au urmări juridice, acestea pot furniza orientări privind interpretarea sau conținutul dreptului UE.

Comisia Europeană emite recomandări privind o gamă largă de aspecte, cum ar fi drepturile suspecților în cauzele penale, orientări politice privind finanțele publice ale diferitelor țări ale UE și promovarea clădirilor al căror consum de energie este egal cu zero.

Avizele este unul dintre cele cinci tipuri de acte juridice pe care le pot adopta instituțiile UE, enumerate la articolul 288 din TFUE. Celelalte patru tipuri de acte juridice menționate în articol sunt regulamentele, directivele, deciziile și recomandările..

Primele trei sunt obligatorii, în timp ce recomandările și avizele sunt neobligatorii.

Următoarele aspecte sunt exemple de cazuri în care instituțiile UE emit avize.

• Comisia Europeană emite avize în situațiile descrise mai jos.

  • În cazul în care o țară depune o cerere de aderare la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul Uniunii Europene trebuie să solicite avizul Comisiei cu privire la propunerea de aderare a țării respective. Un exemplu de astfel de aviz se referă la cererea Croației de a deveni stat membru al UE.

  • În cazul în care statele membre solicită punctul de vedere al Comisiei cu privire la aplicarea unor aspecte specifice ale actelor juridice pe care le adoptă sau solicită îndrumări cu privire la punerea în aplicare a acestora. De exemplu, în 2014, autoritățile olandeze au notificat Comisiei un proiect de decret de modificare a Decretului privind dispozitivele medicale, în temeiul articolului 14b din Directiva 93/42/CEE [fosta directivă privind dispozitivele medicale, înlocuită ulterior de Regulamentul (UE) 2017/745]. Acestea urmăreau să interzică utilizarea fillerilor dermici permanenți, deoarece considerau că riscurile de desfigurare severă care ar putea apărea în urma utilizării acestora nu erau depășite de beneficiile lor exclusiv estetice. În urma consultărilor cu experții și cu alte state membre, Comisia a emis un aviz în care a declarat că susține intenția autorităților olandeze de a interzice fillerii în cauză.

• Consiliul emite avize cu privire la programele de parteneriat economic ale statelor membre în contextul Regulamentului (UE) nr. 473/2013 privind normele comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro (a se vedea sinteza). Un exemplu ar fi avizul din 2013 al Consiliului privind Programul de parteneriat economic al Țărilor de Jos.

  Asfel Nulitatea reprezintă sancţiunea care intervine atunci când sunt încălcate normele juridice de rangul legii, ce reglementează condiţiile sale de validitate (de fond sau formă). În principiu, efectul fundamental al acestei sancţiuni constă, printre altele, în lipsirea actului de acele efecte juridice contrare normei încălcate.

Noul Cod civil modifică parţial maniera în care intervine nulitatea. Astfel, sub noua reglementare (ca, de altfel, şi sub vechea reglementare), sancţiunea operează pe cale judiciară (adică prin hotărârea unei instanţe de judecată), atunci când partea interesată solicită să se constatate nulitatea actului. Un element de noutate absolută, specific noii reglementări, constă în instituirea căii amiabile de intervenţie a nulităţii: părţile se pot înţelege (în anumite cazuri) cu privire la încheierea unui contract prin care să constate caracterul nul al unui act juridic preexistent. În fine, în baza Noului Cod civil, în ceea ce priveşte nulitatea de drept (adică produsă automat, prin efectul legii, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească/o convenţie a părţilor care să stabilească nulitatea actului) aceasta nu are aplicabilitate, ca regulă, funcţionând prezumţia de valabilitate a actelor juridice. De altfel, admiterea existenţei instituţiei nulităţii de drept, chiar şi în cazuri de excepţie, rămâne o problemă controversată. Reprezintă un astfel de caz de excepţie (în care, conform unui curent de opinie, s-ar putea susţine incidenţa nulităţii de drept) acele clauze calificate de legiuitor ca fiind „nescrise” – adică situaţiile în care anumite clauze contractuale produc o încălcare extrem de gravă a legii; conform unei posibile interpretări, acestea ar atrage o nulitate de drept, nefiind deci necesară o hotărâre judecătorească sau o convenţie de nulitate care să anihileze efectele clauzei.

Drept consecinţă, ca regulă (adică cu excepţia cazurilor în care se poate admite existenţa unei nulităţi de drept) acţiunea în justiţie nu va fi una în constatare, ci în realizare, indiferent dacă suntem în prezenţa unei nulităţi absolute ori relative.

B. Domeniu de aplicare

Recunoaşterea convenţională a nulităţii (adică situaţia în care părţile constată nulitatea unui act preexistent) reprezintă un act juridic distinct faţă de cel constatat a fi nul, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale de valabilitate.

Pot fi considerate limite ale nulităţii amiabile: actele juridice unilaterale, acele actele juridice bilaterale care nu pot înceta într-o manieră simetrică celei prin care au luat fiinţă (precum căsătoria), situaţiile în care legea prevede în mod expres că nu este permisă nulitatea amiabilă.

C. Interdicţia de a suplimenta ori suprima motivele de nulitate

Părţile nu pot adăuga la lege, în sensul instituirii unui motiv de nulitate. Astfel, dacă o convenţie de anulare a unui act juridic va conţine o clauză de declarare artificială a incidenţei nulităţii (deşi actul preexistent era valabil), atunci respectiva convenţie este contrară legii (clauza esenţială fiind considerată „nescrisă”, adică atrăgând sancţiunea nulităţii). Într-un posibil scenariu, părţile ar urmări să fraudeze legea, creând în mod artificial premisele pentru a se produce efectele nulităţii: retroactivitatea, repunerea în situaţia anterioară şi anularea actului juridic subsecvent. Uzând în mod fraudulos de mecanismul nulităţii amiabile, părţile ar putea să afecteze drepturile unor terţi de bună-credinţă. Tocmai pentru a preveni astfel de situaţii, legiuitorul a intervenit, „incriminând” clauzele prin care se convine asupra unor motive de nulitate (motive suplimentare faţă de cele prevăzute explicit sau deduse din cadrul legal).

Similar, părţilor nu le este permis să suprime un motiv de nulitate. O atare situaţie s-ar întâlni atunci când o anumită conduită a părţilor contractante va fi considerată permisă (adică conformă cu legea), deşi respectiva acţiune intră în contradicţie cu normele legale (ceea ce ar fi justificat ca părţile să convină asupra nulităţii). Practic, suprimarea presupune o neacceptare a motivului de nulitate existent la momentul încheierii actului juridic preexistent, deci „o ascundere” a nulităţii. Şi o atare clauză va fi considerată „nescrisă”, adică va atrage sancţiunea nulităţii.

În opoziţie cu „suprimarea”, Noul Cod Civil reglementează confirmarea actului nevalabil. Ca regulă, confirmarea nu este aplicabilă în situaţia nulităţii absolute (excepţie făcând acele situaţii în care legea prevede în mod expres posibilitatea confirmării acestora). Atunci când actul juridic anulabil este confirmat, părţile trebuie să cunoască şi să recunoască caracterul său nevalabil. În plus, confirmarea actului nevalabil este indisolubil legată de faptul că, la momentul producerii sale, sunt îndeplinite condiţiile legale de validitate a actului relevant (adică este remediată cauza iniţială a nulităţii). În fine, confirmarea va produce efecte retroactive.

D. Forma convenţiei de nulitate

Convenţia de nulitate va îmbrăca forma actului anulat, în virtutea principiului simetriei formelor.

Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, încheiat în formă autentică (adică valabil sub aspectul formei), însă nul din perspectiva condiţiilor de fond (e.g. eroare asupra bunului), va putea fi anulat convenţional doar printr-un alt act autentic.

Un alt exemplu este versiunea inversă a scenariului de mai sus: contractul de vânzare-cumpărare a unui teren respectă condiţiile de fond edictate, însă nu şi pe cele de formă (este încheiat sub semnătură privată). În ipoteza în care actul de vânzare-cumpărare este nevalabil ca act translativ de proprietate, prin efectul conversiunii, acesta ar putea valora ca antecontract. Conversiunea este operaţiunea bazată pe principiul salvardării actului juridic, în baza căreia un act nul poate îndeplini condiţiile pentru a fi calificat ca un act distinct. Or, antecontractul reprezintă un act sub semnătură privată, iar conform principiului mai sus enunţat, al simetriei formelor, se poate susţine că actul de anulare va avea aceeaşi formă ca cel a cărui anulare au convenit-o părţile (sub semnătură privată).

Astfel nulitatea Legii nr 51/1992 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat*) Art 90 alin 1 Dispozițiile prezentului capitol se aplică avocaților care și-au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, care își exercită profesia pe teritoriul României: lit a  în mod independent sau în asociere; lit b ca avocați salariați în România; lit c prin prestare de servicii. Alin 2 Dispozițiile prezentului capitol sunt aplicabile și avocaților care și-au obținut calificarea profesională în Confederația Elvețiană, care își exercită profesia pe teritoriul României în oricare dintre modalitățile prevăzute la alin. (1).

Art 91 lit a avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care este autorizată să-și desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru; lit b stat membru de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în care un avocat a obţinut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile profesionale prevăzute la lit. a), înainte de a practica profesia de avocat în România; lit c titlu profesional din statul membru de origine reprezintă titlul profesional utilizat în statul membru unde un avocat a obţinut dreptul de a folosi acest titlu, înainte de a practica profesia de avocat în România;

Art .92 Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România, pot acorda asistenţă juridică şi pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice în faţa instanţelor române, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional, precum şi dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în faţa instanţelor române.

Art 93  alin 1 Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine vor folosi denumirea sub care îşi desfăşoară profesia în statul membru de origine, exprimata în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv. Alin 2 Pe lângă denumirea prevăzută la alin. (1), în denumire se va menţiona, alături de forma juridică de exercitare a profesiei în România, şi forma juridică a grupării din statul membru de origine. Alin 3 Autoritatea română competentă poate cere unui avocat care profesează sub titlul profesional obţinut în statul membru de origine să indice gruparea profesională din care face parte în statul membru de origine sau autoritatea judiciară în cadrul Căreia este admis să-şi exercite profesia, potrivit legii din statul membru de origine. Alin 4 Avocatul care obţine admiterea în profesia de avocat în România în condiţiile art. 94 sau 103 are dreptul să folosească titlul profesional din statul membru de origine, exprimat în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine, alături de titlul profesional corespunzător profesiei de avocat din România.

Art. 94 alin 1 Indiferent de forma de exercitare a activităţii pe teritoriul României, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoaşterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat şi a practicării acesteia sub titlul profesional din România. alin 2 În vederea recunoaşterii diplomelor în România, solicitantul va trebui să susţină, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc. Alin. 3 U.N.B.R. va stabili componenţa comisiei de evaluare, precum şi conţinutul şi modul de desfăşurare ale examenului sau ale stagiului, după caz. alin 4 La depunerea cererii de recunoaştere a diplomei, în vederea determinării conţinutului şi modului de desfăşurare ale examenului sau ale perioadei de stagiu, comisia de evaluare va verifica în prealabil dacă experienţa profesională dobândită de solicitant este de natură să acopere în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru de origine în care a fost obţinută diploma, în vederea exceptării parţiale sau totale de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.2. Alin.5 Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile legislaţiei-cadru privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale.

Art. 95 alin 1. Autoritatea competentă română şi autorităţile competente din statele membre de origine colaborează în vederea aplicării corespunzătoare a dispoziţiilor prezentei legi, informaţiile care se obţin în cadrul acestor colaborări fiind confidenţiale. Colaborarea se poate realiza şi prin intermediul sistemului de informare în cadrul pieţei interne, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare. alin 2.Autoritatea competentă din statul membru de origine poate formula observaţii în cadrul procedurilor disciplinare care se desfăşoară împotriva unui avocat care profesează sub titlul profesional din acel stat.

Art. 96 alin.1 În condiţiile prezentei secţiuni, oricare dintre avocaţii prevăzuţi la art. 91 lit. a) poate desfăşura pe teritoriul României, cu caracter permanent şi sub titlul profesional din statul membru de origine, activităţile prevăzute la art. 92.

Alin.2 Avocaţii care îşi exercită în mod permanent activitatea pe teritoriul României pot dobândi titlul profesional din România fie în condiţiile prevăzute la art. 94, fie potrivit art. 103.

Art. 97 alin 1 Avocatul care doreşte să profeseze în România sub titlul profesional din statul membru în care şi-a obţinut calificarea profesională se înscrie în tabloul special ţinut de barourile române, în condiţiile prezentului articol, ale art. 13 alin. (6) şi ale statutului profesiei. alin.2 Autoritatea română competentă înscrie avocatul solicitant pe baza prezentării unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea română competentă informează autoritatea competentă din statul membru de origine despre înscriere. alin 3.Certificatul prevăzut la alin. (2) trebuie să fie eliberat cu cel mult 3 luni înainte de formularea cererii de înscriere în Tabloul avocaţilor din România. alin.4 La publicarea numelor avocaţilor înscrişi în România, autoritatea română competentă va publica şi numele avocaţilor înscrişi potrivit prezentei secţiuni.

Art. 98 alin1 Avocaţilor care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine li se asigură reprezentarea corespunzătoare în asociaţiile profesionale ale avocaţilor din România, potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale statutului profesiei; ei au cel puţin dreptul de a participa la alegerea organelor de conducere ale acestor asociaţii. Alin 2 Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine sunt obligaţi fie să se asigure pentru răspundere profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei, fie să devină membri ai Casei de Asigurări a Avocaţilor, în condiţiile prevăzute la cap. VII*).

____

*)Prevederile alin. (2) se referă la fostul cap. VII care, anterior renumerotării, a fost abrogat prin art. 139 lit. b) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016.

alin 3 Avocaţii pot fi scutiţi de obligaţiile prevăzute la alin. (2), dacă fac dovada unei asigurări plătite sau a unei alte garanţii date în condiţiile legii statului membru de origine, în măsura îh care asigurarea sau garanţia este echivalentă din punctul de vedere al condiţiilor şi al acoperirii. Dacă acoperirea este doar parţială, avocaţii trebuie să încheie o asigurare suplimentară pentru a acoperi aspectele care nu se regăsesc în asigurarea sau în garanţia dată potrivit reglementărilor din statul membru de origine.

Art. 99  Avocaţii înscrişi în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot profesa ca salariaţi în oricare dintre formele de organizare a profesiei, permise pentru avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România.

Art. 100  Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine se supun aceloraşi reguli de conduită profesională prevăzute în prezenta lege şi în statutul profesiei ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România, pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul ţării.

Art. 101 alin.1 Avocaţii prevăzuţi în prezentul capitol răspund disciplinar pentru nerespectarea prezentei legi sau a statutului, potrivit prevederilor cap. VI. alin.2 Înainte de iniţierea procedurilor disciplinare împotriva unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, autoritatea română competentă informează în cel mai scurt timp autoritatea competentă din statul membru de origine, furnizând orice informaţii utile în cauză. alin.3 Autoritatea română competentă cooperează cu autoritatea competentă din statul membru de origine pe tot parcursul desfăşurării procedurilor disciplinare. Alin.4 Retragerea permanentă sau temporară de către autoritatea competentă din statul membru de origine a autorizaţiei de exercitare a profesiei are ca efect obligatoriu interdicţia temporară sau permanentă ca avocatul în cauză să profeseze în România sub titlul profesional din statul membru de origine.

Art. 102 alin.1 Unul sau mai mulţi avocaţi din aceeaşi grupare ori din acelaşi stat membru, care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, pot profesa în România prin înfiinţarea unui sediu secundar al grupării respective, organizat în orice formă de exercitare a profesiei de avocat prevăzută de legea română.alin.2 Profesia de avocat se poate exercita şi în cadrul formelor asociate prevăzute de legea română, astfel:  lit.a mai mulţi avocaţi din diferite state membre, care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine; lit.b unul sau mai mulţi avocaţi dintre cei prevăzuţi la lit. a) şi unul sau mai mulţi avocaţi din România. alin.3Avocatul care intenţionează să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine informează autoritatea română competentă despre faptul că este membru al unei forme de exercitare a profesiei în statul membru de origine şi furnizează toate detaliile relevante despre acea grupare.

Art. 103  Alin.1 Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admişi în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate.

Alin.2 În faţa autorităţii române competente solicitanţii trebuie să facă dovada desfăşurării cu regularitate a activităţii în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul dreptului românesc sau comunitar. În acest scop:

lit.a avocaţii trebuie să prezinte toate informaţiile şi documentele relevante cu privire la numărul de cauze în care au acordat asistenţă juridică, precum şi cu privire la natura acestora;

lit.b autoritatea română competentă poate să verifice caracterul efectiv şi regularitatea activităţii desfăşurate şi poate cere avocatului, dacă este necesar, să ofere clarificări, în scris sau verbal, cu privire la informaţiile şi documentele prevăzute la lit. a).

alin 3 Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine în România pot oricând să ceară ca diplomele să le fie recunoscute, potrivit dispoziţiilor art. 94, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în România şi a exercitării acesteia sub titlul profesional astfel obţinut.

alin.4 Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care au desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului românesc, pot obţine admiterea în profesia de avocat şi dreptul de a o practica sub titlul profesional din România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate, după următoarea procedură:

lit.a autoritatea română competentă ia în considerare desfăşurarea efectivă şi cu regularitate a activităţii în perioada de cel puţin 3 ani, cunoştinţele şi experienţa profesională dobândite în România, precum şi orice participare la prelegeri şi seminarii despre dreptul românesc sau deontologia profesiei de avocat;

lit.b solicitantul pune la dispoziţia baroului român orice informaţie şi documentaţie relevantă, în special despre cauzele în care a acordat asistenţă juridică.

alin. 5Decizia autorităţii române competente de a nu acorda înscrierea automată în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele prevăzute la alin. (1) sau (4) au fost îndeplinite va fi motivată, comunicată solicitantului şi baroului şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei.

alin.6 Desfăşurarea efectivă şi cu regularitate a activităţii avocatului în România şi capacitatea sa de a o continua sunt evaluate pe baza unui interviu susţinut cu comisia de evaluare prevăzută la art. 94.

alin.7 Autoritatea română competentă poate, printr-o decizie motivată şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei, să refuze avocatului solicitant acordarea titlului profesional de avocat în România, dacă se consideră că aceasta ar aduce atingere ordinii publice, ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri şi incidente de orice fel.

Alin.8 Reprezentanţii U.N.B.R. sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite cu ocazia examinării cererii de acordare a titlului profesional în România.

Art. 104  alin 1 În condiţiile prezentei secţiuni, avocaţii provenind din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European pot desfăşura în România activităţi profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.

Alin.2 Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. (1) se exercită în România prin reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice în justiţie sau în faţa autorităţilor publice, în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou.

Alin.3 Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate la alin. (2), avocatul respectă condiţiile şi regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, precum şi legislaţia română privind profesia, în special cu privire la incompatibilităţi, la secretul profesional, la relaţiile dintre avocaţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să reprezinte două părţi având interese contrarii, precum şi la publicitate. Un avocat care nu este stabilit în România este ţinut de respectarea acestor reguli numai în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea exercitării corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării regulilor privind incompatibilitatea.

Art. 105 alin 1 Autoritatea română competentă cere avocatului care prestează servicii dovedirea calităţii sale de avocat. alin.2 În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 104, autoritatea română competentă stabileşte prin statut consecinţele acestei nerespectări. alin.3 La verificarea cazului de nerespectare a obligaţiilor prevăzute la art. 104, autoritatea română competentă poate solicita orice informaţii profesionale utile cu privire la persoana care prestează servicii. alin 4 Autoritatea română competentă va informa autoritatea competentă din statul membru de origine despre orice decizie luată. Comunicările prevăzute de prezentul alineat au caracter confidenţial.

 Asfel celor invocate de catre asa numiti experti si specialisti din pretinsul ,, UNBR ˮ  fara acte de infiintare de la art 90 – art 105 incalca Carta principiilor fundamentale ale avocatului european  Principiul (a) – Independenţa şi libertatea de a asigura apărarea şi consilierea clientului său Avocatul trebuie să fie liber în sens politic, economic şi intelectual atunci când acţionează în cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Aceasta înseamnă că avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese puternice şi nu trebuie să permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea asociaţilor săi. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenenţa avocatului la o profesie liberă şi autoritatea care derivă din această apartenenţă îl va ajuta sa-şi menţină independenţa. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru consolidarea independenţei avocatului. Trebuie menţionat faptul că, în societăţile nedemocratice, avocaţii pot fi împiedicaţi să acţioneze în cauzele clienţilor lor şi pot fi arestaţi sau executaţi pentru asemenea încercări.

Principiul (j) – autoreglementarea profesiei avocatului Una din trăsăturile caracteristice societăţilor nedemocratice o constituie acţiunea statului de a supune controlului, în mod deschis sau neafişat, profesia de avocat şi activitatea avocaţilor. Cele mai multe profesii juridice europene întrunesc o combinaţie de reglementări de stat şi o serie de autoreglementări. În multe cazuri, statele, recunoscând importanţa principiilor de bază, au folosit legislaţia ca să le susţină, spre exemplu, prin acordarea suportului statutar confidenţialităţii sau prin acordarea asociaţiilor barourilor puterea statutară de a adopta reguli profesionale. CCBE are convingerea că doar elementul puternic al autoreglementării poate garanta independenţa profesională a avocaţilor vizavi de stat. De asemenea fără garanţia independenţei este imposibil ca avocatul să-şi îndeplinească obligaţiile şi rolul său juridic.

Directiva 77/249/CEE art 4 alin 1 Activitățile privind reprezentarea și apărarea unui client în justiție sau în fața autorităților publice se exercită în fiecare stat membru gazdă în condițiile prevăzute pentru avocații stabiliți în acest stat, cu excluderea oricărei condiții de ședere sau de înscriere într-o organizație profesională în statul respectiv. alin 2  În exercitarea acestor activități, avocatul respectă regulile profesionale ale statului membru gazdă, fără a aduce atingere obligațiilor care îi revin în statul membru de proveniență. alin 4  Pentru exercitarea altor activități decât cele menționate la alineatul (1), avocatului i se aplică condițiile și normele profesionale ale statului membru de proveniență, fără a aduce atingere respectării normelor care reglementează profesia în statul membru gazdă, oricare ar fi sursa lor, în special celor cu privire la incompatibilitatea între exercitarea activităților de avocat și cea a altor activități în acest stat, la secretul profesional, la relațiile între confrați, la interdicția ca același avocat să acorde asistență juridică unor părți având interese contrare, precum și la publicitate. Aceste norme nu se aplică decât în cazul în care pot fi respectate de către un avocat care nu este stabilit în statul membru gazdă și în măsura în care respectarea acestora este justificată obiectiv pentru asigurarea, în statul respectiv, a exercitării corecte a activităților de avocat, a demnității profesiei și a respectării normelor privind incompatibilitatea.

Directiva 98/5/CE  pct 1 întrucât, în temeiul articolului 7a din tratat, piața internă presupune un spațiu fără frontiere interne și întrucât, în conformitate cu articolul 3 litera (c) din tratat, eliminarea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor și serviciilor constituie unul dintre obiectivele Comunității; întrucât, pentru resortisanții statelor membre, aceasta presupune, în special, posibilitatea de a-și exercita profesia, cu titlu independent sau salariat, într-un alt stat membru decât cel în care și-au obținut calificările profesionale; pct 2 întrucât, în conformitate cu Directiva 89/48/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor de licență eliberate pentru o perioadă de formare profesională de cel puțin trei ani (4), un avocat care este pe deplin calificat într-un stat membru poate deja impune recunoașterea diplomei sale în vederea stabilirii în alt stat membru pentru a exercita profesia de avocat sub titlul profesional folosit în acel stat; întrucât directiva menționată are ca obiectiv integrarea avocatului în profesie în statul membru gazdă și nu urmărește să modifice normele profesionale aplicabile în acel stat și nici să sustragă avocatul respectiv de la aplicarea acestor norme;            ( ⁴ JO L 19, 24.1.1989, p. 16. )

pct 5 întrucât luarea de măsuri în acest sens, la nivelul Comunității, se justifică nu numai pentru că, în comparație cu sistemul general de recunoaștere a diplomelor, ea asigură avocaților un mijloc mai simplu prin care se pot integra în profesie într-un stat membru, ci și pentru că, prin acordarea posibilității ca avocații să își poată exercita profesia cu caracter permanent sub titlul profesional din statul membru de origine într-un stat membru gazdă, se vine în întâmpinarea nevoilor justițiabililor care, datorită fluxurilor comerciale în creștere rezultate în special din piața internă, necesită consiliere atunci când derulează tranzacții transfrontaliere în care dreptul internațional, dreptul comunitar și drepturile naționale se suprapun adesea;

pct .10 întrucât avocaților la care se referă prezenta directivă trebuie să li se permită să acorde consultanță juridică în special în ceea ce privește dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internațional și dreptul din statul membru gazdă; întrucât acest lucru era deja permis, în ceea ce privește prestarea de servicii, în temeiul Directivei 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 pentru facilitarea exercitării efective a libertății de a presta servicii a avocaților (5); întrucât, cu toate acestea, este necesar să se prevadă, la fel ca în Directiva 77/249/CEE, posibilitatea de a exclude din activitățile avocaților care profesează sub titlul profesional din țara lor de origine în Regatul Unit și Irlanda anumite acte în materie imobiliară și succesorală; întrucât prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere dispozițiilor în temeiul cărora în fiecare stat membru anumite activități sunt rezervate altor profesii decât cea de avocat; întrucât este necesar să se reia din Directiva 77/249/CEE posibilitatea ca un stat membru gazdă să impună unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să colaboreze cu un avocat local pentru reprezentarea sau apărarea unui client în justiție; întrucât această obligație se aplică în conformitate cu interpretarea oferită de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în special în hotărârea sa din 25 februarie 1988 în cauza 427/85, Comisia împotriva Germaniei (6); ( ⁵ JO L 78, 26.3.1977, p. 17, directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. ) ( ⁶ Culegere 1988, p. 1123. )

pct. 13 întrucât avocații la care se referă prezenta directivă, independent de calitatea lor de avocați salariați sau independenți în statul membru de origine, își pot exercita profesia în calitate de salariați în statul membru gazdă, în cazul în care acel stat membru oferă această posibilitate propriilor avocați;

pct. 14    întrucât scopul urmărit de prezenta directivă prin faptul că permite avocaților să profeseze în alt stat membru sub titlurile profesionale din țările lor de origine este totodată să le faciliteze obținerea titlului profesional al acelui stat membru gazdă; întrucât, în temeiul articolelor 48 și 52 din tratat, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție, statul membru gazdă are întotdeauna obligația de a lua în considerare experiența profesională dobândită pe teritoriul său; întrucât după trei ani de activitate efectivă și regulată în statul membru gazdă și în dreptul acelui stat, inclusiv dreptul comunitar, se poate prezuma că acești avocați au dobândit aptitudinile necesare pentru a se integra complet în profesia de avocat din statul membru gazdă; întrucât, la sfârșitul acestei perioade, avocatul care, după ce a fost supus unei verificări, își poate dovedi competența profesională în statul membru gazdă, trebuie să poată obține titlul profesional din acel stat membru; întrucât, în cazul în care perioada de activitate profesională efectivă și regulată de cel puțin trei ani include o perioadă mai scurtă de practică în dreptul statului membru gazdă, autoritatea ține cont și de orice alte cunoștințe despre dreptul statului respectiv, care se pot verifica într-un interviu; întrucât, în cazul în care nu se dovedește îndeplinirea acestor condiții, decizia luată de autoritatea competentă a statului gazdă de a nu elibera titlul profesional al statului în conformitate cu modalitățile de facilitare legate de aceste condiții trebuie motivată și poate fi supusă căilor de atac de drept intern;

art 2 Orice avocat are dreptul să exercite cu caracter permanent activitățile menționate la articolul 5 în oricare alt stat membru, sub titlul profesional din statul membru de origine.

Art 4 alin 1 Un avocat care profesează într-un stat membru gazdă sub titlul profesional din statul membru de origine este obligat să își exercite profesia sub acest titlu, care trebuie indicat în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine, în mod inteligibil și astfel încât să se evite confuzia cu titlul profesional din statul membru gazdă. alin 2  În sensul aplicării alineatului (1), statul membru gazdă poate impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să indice organizația profesională din care face parte în statul membru de origine sau jurisdicția la care este admis în aplicarea legislației statului membru de origine. Statul membru gazdă poate impune, de asemenea, unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să menționeze înregistrarea sa la autoritatea competentă din acel stat membru.

Art 5 alin 1 Sub rezerva alineatelor (2) și (3), un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine exercită aceleași activități profesionale ca și un avocat care profesează sub titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă și poate, în special, să acorde consultanță juridică cu privire la dreptul din statul membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internațional și dreptul din statul membru gazdă. În orice împrejurare, acesta trebuie să respecte normele de procedură aplicabile înaintea instanțelor naționale.

Art 6 alin 1 Indiferent de normele profesionale și deontologice care i se aplică în statul membru de origine, avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine se supune acelorași norme profesionale și deontologice ca și avocații care profesează sub titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă, în ceea ce privește toate activitățile pe care le exercită pe teritoriul acestuia.

alin 2  Avocaților care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine trebuie să li se asigure reprezentarea corespunzătoare în organizațiile profesionale ale statului membru gazdă. Această reprezentare implică cel puțin dreptul de vot în alegerile pentru organele de conducere ale acelor organizații.alin 3 Statul membru gazdă poate impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine fie să încheie o asigurare de răspundere profesională, fie să se afilieze la un fond de garantare profesională în conformitate cu normele pe care acel stat le stabilește pentru activitățile profesionale exercitate pe teritoriul său. Cu toate acestea, un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine este exonerat de această obligație, în cazul în care face dovada unei asigurări plătite sau a unei garanții încheiate în conformitate cu normele din statul membru de origine, în măsura în care asigurarea sau garanția este echivalentă din punctul de vedere al condițiilor și al acoperirii. În cazul în care echivalarea este doar parțială, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate impune încheierea unei asigurări sau a unei garanții suplimentare pentru a acoperi elementele care nu sunt deja acoperite de asigurarea sau garanția încheiate în conformitate cu normele din statul membru de origine.

Recomandarea nr ( 2000 ) 21 Principiul I – Principii generale privind libertatea de a exercita profesia de avocat

pct.1 Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, a proteja şi a promova libertatea de a

exercita profesia de avocat, fără discriminare şi fără imixtiuni din partea autorităţilor sau a publicului, în special având în vedere prevederile relevante ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

pct.2 Deciziile privind autorizarea de a practica avocatura sau de a intra în această profesie, trebuie luate de către un corp independent. Astfel de decizii, indiferent dacă sunt sau nu luate de către un corp independent, trebuie să poată face obiectul unei reanalizări de către o instanţă independentă şi imparţială.

pct.3 Avocaţii trebuie să se bucure de libertatea la opinie, exprimare, mişcare, asociere şi întrunire şi, în special, de dreptul de a lua parte la dezbateri publice privind legea şi administrarea justiţiei, şi de a propune reforme legislative.

pct.4 Avocaţii nu trebuie să sufere sau să rişte să suporte sancţiuni ori să fie supuşi unor presiuni atunci când acţionează în concordanţă cu standardele profesionale.

pct.5 Avocaţii trebuie să aibă acces la clienţii proprii, în mod special la cei privaţi de libertate, să-i consilieze în particular şi să-şi reprezinte clienţii în conformitate cu deontologia lor profesională.

pct.6 Trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca relaţia de confidenţialitate dintre avocat şi client

să fie este respectată. Excepţiile de la acest principiu vor fi permise doar în măsura în care ele sunt în conformitate cu principiile statului de drept.

pct.7 Avocaţilor nu li se va refuza accesul la instanţa în faţa căreia sunt calificaţi să se înfăţişeze şi trebuie să aibă acces la toate dosarele relevante pentru apărarea drepturilor şi intereselor clientului, în conformitate cu deontologia lor profesională.

Pct.8 Toţi avocaţii care lucrează în aceeaşi cauză trebuie să fie trataţi în mod egal de instanţă.

Principiul II - Pregătirea juridică, formarea şi admiterea în profesia de avocat 

pct.1. Pregătirea juridică, admiterea în profesie şi exercitarea acesteia nu trebuie să fie refuzate uneipersoane pe motive cum ar fi cele legate de sex sau orientare sexuală, rasă, culoare, religie, opinii politice sau de altă natură, origine etnică ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, handicap din naştere sau fizic.

pct.2 Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura un înalt grad de pregătire juridică şi demoralitate drept condiţii prealabile admiterii în profesia de avocat, şi apoi pentru a asigura o formarecontinuă a avocaţilor.

pct.3 Pregătirea juridică, inclusiv programele de formare continuă, trebuie să urmărească să consolideze abilităţile juridice, să crească gradul de conştientizare faţă de etica juridică şi respectarea drepturilor omului, să instruiască avocaţii în respectarea, protejarea şi promovarea drepturilor şi intereselor clienţilor şi să contribuie la buna administrare a justiţiei.

Directiva 2005/36/CE pct 1  n temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din tratat, eliminarea, între statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și serviciilor constituie unul dintre obiectivele Comunității. Pentru resortisanții statelor membre, acest lucru include, în special, dreptul de a exercita o profesie, ca lucrători salariați sau care desfășoară o activitate independentă, într-un alt stat membru decât cel în care și-au obținut calificările profesionale. De asemenea, articolul 47 alineatul (1) din tratat prevede adoptarea unor directive care au ca obiect recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare.

pct.3  Garanția, conferită de prezenta directivă persoanelor care și-au obținut calificările profesionale într-un stat membru, de acces la aceeași profesie și de exercitare a aceleiași profesii într-un alt stat membru, cu aceleași drepturi ca și resortisanții respectivului stat membru, nu aduce atingere respectării de către profesionistul migrant a unor eventuale condiții de exercitare nediscriminatorii, impuse de statul membru în cauză, cu condiția ca respectivele condiții să fie justificate în mod obiectiv și proporționale.

pct.4  Pentru a facilita libertatea de a presta servicii, este necesar să se prevadă norme speciale în vederea extinderii posibilității de a exercita activități profesionale cu titlul profesional original. În cazul serviciilor societății informaționale furnizate la distanță, trebuie să se aplice, de asemenea, dispozițiile Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă ¹. ( ¹ JO L 178, 17.7.2000, p. 1 )

pct.9 Menținând, pentru libertatea de stabilire, principiile și garanțiile care stau la baza diferitelor sisteme de recunoaștere în vigoare, este necesar să se îmbunătățească normele acestora în temeiul experienței dobândite. De asemenea, directivele pertinente au fost modificate în mai multe etape și se impune reorganizarea și raționalizarea dispozițiilor lor prin uniformizarea principiilor aplicabile. Prin urmare, este necesară înlocuirea directivelor 89/48/CE (1) și 92/51/CEE (2) ale Consiliului, precum și a Directivei 1999/42/CE (3) a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemul general de recunoaștere a calificărilor profesionale și a directivelor 77/452/CEE (4), 77/453/CEE (5), 78/686/CEE (6), 78/687/CEE (7), 78/1026/CEE (8), 78/1027/CEE (9), 80/154/CEE (10), 80/155/CEE (11), 85/384/CEE (12), 85/432/CEE (13), 85/433/CEE (14) și 93/16/CEE (15) ale Consiliului privind profesiile de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic veterinar, de moașă, de arhitect, de farmacist și de medic, regrupându-le întrun singur text.

pct.14 Mecanismul de recunoaștere stabilit prin directivele 89/48/CEE și 92/51/CEE rămâne neschimbat. În consecință, titularul unei diplome care atestă încheierea unor studii postliceale cu o durată de cel puțin un an trebuie să fie autorizat să aibă acces la o profesie reglementată într-un stat membru în care acest acces este condiționat de obținerea unei diplome care atestă încheierea unor studii universitare sau superioare cu o durată de patru ani, indiferent de nivelul diplomei necesare în statul membru gazdă. În mod contrar, în cazul în care accesul la o profesie reglementată depinde de absolvirea unor studii universitare sau superioare cu o durată mai mare de patru ani, respectivul acces trebuie autorizat numai pentru titularii unei diplome care atestă încheierea unor studii universitare sau superioare cu o durată de cel puțin trei ani.

pct.42  Prezenta directivă se aplică, în ceea ce privește dreptul de stabilire și prestarea de servicii, fără a aduce atingere altor dispoziții legale specifice privind recunoașterea calificărilor profesionale, precum cele existente în sectorul transporturilor, al intermediarilor în asigurări și al auditorilor financiari. Prezenta directivă nu aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (1) și a Directivei 98/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obținut calificarea (2). Recunoașterea calificărilor profesionale a avocaților în sensul stabilirii imediate cu titlul profesional din statul membru gazdă trebuie reglementată de prezenta directivă.

 pct.43 În măsura în care sunt reglementate, prezenta directivă are ca obiect, de asemenea, profesiile liberale, și anume, în sensul prezentei directive, orice profesie exercitată pe baza unor calificări profesionale corespunzătoare, cu titlu personal, pe propria răspundere și independent din punct de vedere profesional, oferind servicii intelectuale și conceptuale în interesul clientului și al publicului. Exercitarea profesiei poate, în statele membre, în conformitate cu tratatul, face obiectul unor obligații juridice specifice, bazate pe legislația națională și reglementările stabilite, în mod autonom, în acest cadru, de către organismul profesional reprezentativ competent, care garantează și îmbunătățesc gradul de profesionalism, calitatea serviciilor și confidențialitatea relațiilor cu clientul.

art 2 alin 1 Prezenta directivă se aplică oricărui resortisant al unui stat membru, inclusiv membrilor profesiilor liberale, care doresc să exercite o profesie reglementată într-un stat membru, altul decât cel în care și-a obținut calificările profesionale, fie cu titlu independent, fie cu titlu salariat. Prezenta directivă se aplică, de asemenea, tuturor resortisanților unui stat membru care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

alin 2  Fiecare stat membru poate permite, pe teritoriul său, în conformitate cu reglementările sale, exercitarea unei profesii reglementate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) resortisanților statelor membre, titulari ai unor calificări profesionale care nu au fost obținute într-un stat membru. În ceea ce privește profesiile reglementate la titlul III capitolul III, această primă recunoaștere se realizează cu respectarea condițiilor minime de formare profesională prevăzute la respectivele capitole.

Art 3 alin 1 În sensul prezentei directive, se înțelege prin: lit a „profesie reglementată”: o activitate sau un ansamblu de activități profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalitățile de exercitare este condiționată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege și acte administrative, de posesia anumitor calificări profesionale; utilizarea unui titlu profesional limitată prin acte cu putere de lege și acte administrative la titularii unei anumite calificări profesionale constituie în special o modalitate de exercitare. Atunci când prima teză nu se aplică, o profesie menționată la alineatul (2) este considerată profesie reglementată; lit b „calificări profesionale”: calificările atestate printr-un titlu de calificare, un atestat de competență prevăzut la articolul 11 litera (a) punctul (i) și/sau experiență profesională; lit c „titlu de calificare”: diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru și care certifică formarea profesională în special în Comunitate. În cazul în care prima teză nu se aplică, un titlu menționat la alineatul (3) este considerat titlu de calificare; lit d „autoritate competentă”: orice autoritate sau instanță autorizată în mod special de un stat membru să elibereze sau să primească titluri de calificare sau alte documente sau informații, precum și să primească cereri și să ia decizii, prevăzute în prezenta directivă; lit e „formare profesională reglementată”: orice formare profesională care urmărește în special exercitarea unei anumite profesii și care constă într-un ciclu de studii completat, după caz, de o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională. lit f „experiență profesională”: exercitarea efectivă și legală cu normă întreagă sau echivalent parțial a respectivei profesii într-un stat membru;

art 4 alin 1 Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarilor să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care sunt calificați în statul membru de origine și să o exercite în statul membru gazdă în aceleași condiții ca și resortisanții acestuia. alin 2  În sensul prezentei directive, profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile respective sunt comparabile. alin 3  Prin derogare de la alineatul (1), accesul parțial la o profesie în statul membru gazdă se acordă în condițiile prevăzute la articolul 4f.

Art 5 alin 1 Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale dreptului comunitar și articolelor 6 și 7 din prezenta directivă, statele membre nu pot restrânge, din motive legate de calificările prof esionale, libertatea de a presta servicii într-un alt stat membru: lit a în cazul în care prestatorul s-a stabilit în mod legal într-un stat membru pentru a exercita aceeași profesie (denumit în continuare „stat membru de stabilire”) și lit b în cazul deplasării prestatorului de servicii, dacă a exercitat profesia respectivă într-unul sau mai multe state membre pe o perioadă de cel puțin un an în decursul ultimilor zece ani anteriori prestării de servicii, atunci când profesia nu este reglementată în statul membru de stabilire. Condiția de exercitare timp de un an a profesiei nu se aplică în cazul în care profesia sau educația și formarea care conduc la exercitarea profesiei sunt reglementate. alin 2 Dispozițiile prezentului titlu se aplică exclusiv în cazul în care prestatorul se deplasează spre teritoriul statului membru gazdă pentru a exercita, temporar și ocazional, profesia menționată la alineatul (1). Caracterul temporar și ocazional al prestării se verifică de la caz la caz, în special în funcție de durata prestării, frecvența, periodicitatea și continuitatea sa. alin 3  În cazul în care se deplasează, un prestator respectă normele de conduită cu caracter profesional, de reglementare sau administrativ direct legate de calificările profesionale, precum definiția profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile în statul membru gazdă profesioniștilor care exercită aceeași profesie.

art 6  În conformitate cu articolul 5 alineatul (1), statul membru gazdă scutește prestatorii de servicii stabiliți într-un alt stat membru de cerințele impuse profesioniștilor stabiliți pe teritoriul său în ceea ce privește: lit a autorizarea de către o organizație profesională sau un organism profesional, înregistrarea sau afilierea în cadrul acestora. Pentru a facilita punerea în aplicare a dispozițiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3), statele membre pot prevedea fie o înregistrare temporară automată, fie o afiliere pro forma la o astfel de organizație sau la un astfel de organism profesional, cu condiția să nu întârzie sau să nu complice în nici un fel prestarea serviciilor și să nu atragă cheltuieli suplimentare pentru prestatorul de servicii. O copie a declarației și, după caz, a reînnoirii menționate la articolul 7 alineatul (1), însoțite, pentru profesiile care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică prevăzute la articolul 7 alineatul (4) sau care beneficiază de o recunoaștere automată în temeiul titlului III capitolului III, de o copie a documentelor prevăzute la articolul 7 alineatul (2), sunt trimise de către autoritatea competentă organizației sau organismului profesional pertinent și constituie o înregistrare temporară automată sau o afiliere pro forma în acest sens; lit b înscrierea pe lângă un organism de securitate socială de drept public, în scopul reglării, cu un asigurator, a conturilor aferente activităților exercitate în beneficiul persoanelor asigurate.

Cu toate acestea, prestatorul de servicii informează organismul menționat la litera (b), în prealabil sau, în cazuri de urgență, ulterior, cu privire la serviciile pe care le-a prestat.

Art 11 În sensul articolului 13 și articolului 14 alineatul (6), calificările profesionale se grupează în funcție de următoarele niveluri: lit a atestat de competență eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative din respectivul stat membru, pe baza: pct i fie a unei formări profesionale care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome în sensul literelor (b), (c), (d) sau (e) sau a unui examen special fără formare prealabilă sau a exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de trei ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu fracțiune de normă în decursul ultimilor 10 ani; pct ii   fie a unei formări generale la nivel de învățământ secundar sau liceal, care atestă că titularul posedă cunoștințe generale;

Astfel Legea 51/1995 art  25 alin 1;  Instanțele sunt obligate să verifice și să se pronunțe asupra calității de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat. ( conform Legii 303/2022 art 2 alin 3 Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii soluționează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, fără constrângeri, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții directe sau indirecte din partea oricărei persoane sau autorități. Art 4 Orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor,astfel presupusa Uniune Nationala a Barourilor din Romania este obligata sa se abtina de la orice interventie si imixtiune in activitatea judecatoreasca .)  Alin. 3 Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. ( Onorata Instanta , am expus pe 26 pagini prin care pretind sa cred ca pretinsa ,, UNIUNE NATIONALA A BAROURILOR DIN ROMANIA este o IMPOSTOARE , fapt care se datoreaza ca aceasta fantoma care nu are acte de infiintare si nu este recunoscuta de Ministerul de Justitie si nici de Legea 51/1995 .

  Statutul Profesiei Liberale Profesia liberală este o profesie care se exercită pe baza unei calificări profesionale relevante, cu titlu personal, care se certifică printr-o diplomă eliberată de o instituţie de învăţământ legal înregistrată şi respectiv prin care se oferă servicii intelectuale şi conceptuale în interesul cetăţenilor.

Aşadar, cel ce deţine o diplomă de învăţământ superior poate practica o profesie liberală, cu condiţia ca profesia respectivă să fie prevăzută în Codul Ocupaţiilor din România, iar activitatea să se desfăşoare în domeniul specificat de diplomă.

Pentru înlăturarea neînţelegerilor cu privire la cuprinsul conceptului de profesie liberală legea trebuie să stabilească întinderea acestuia fără a lăsa Guvernului această posibilitate, deoarece lista profesiilor liberale sau chiar un nomenclator poate figura tot atât de bine ca o anexă la lege.

Pe de altă parte ,trebuie să reţinem faptul că, persoanele au dreptul de a alege liber practicarea unei profesii liberale, în mod independent şi/sau în cadrul instituţiilor de stat (art. 8 din proiectul Legii profesiilor Liberale). Cu privire la acest aspect considerăm că, se impun câteva critici, în sensul că profesiile liberale tocmai scot în evidenţă caracterul liber, independent sau autonom de exercitare a profesiei. Exercitarea profesiei liberale în cadrul „instituţiilor de stat” vine în contradicţie cu trăsăturile specifice ale acestora: liberalismul; independenţa; autonomia. Interferenţa între „liber profesionist” şi „persoană subordonată” unei „instituţii de stat” legalizează anormalitatea, favorizează sursele de corupţie, contravine în mod esenţial principiilor care stau la baza profesiilor liberale. Acest lucru nu înseamnă că privim profesiile liberale numai prin prisma exercitării lor de către un singur individ, ci este nevoie să revedem aceste prevederi din proiectul legii, deoarece exercitarea profesiilor liberale este posibilă atât de către asociaţii cât şi de fundaţii. Asocierea este o formă consacrată de exercitare a următoarelor profesii liberale: avocaţi, notari, farmacişti, arhitecţi, executori judecătoreşti, evaluatori, lichidatori, jurnalişti, etc.

Exercitarea dreptului de liberă practică a unei profesii liberale nu poate fi condiţionată de apartenenţa la o anumită asociaţie sau la un corp profesional, dar nici nu poate fi supusă la vreo discriminare (indiferent în ce fel).

Condiţiile şi standardele de exercitare a unei profesii liberale au la bază dreptul la libera practică prevăzut în statutele de organizare, funcţionare şi exercitare a profesiei precum şi prevederile legale în vigoare.

Controlul statului prin autorităţile sau instituţiile publice de specialitate se impune numai cu privire la practicarea legală a profesiilor liberale.

În acelaşi timp, considerăm că trebuie sporită responsabilitatea celor care practică o profesie liberală (civilă, penală, etc.). întărirea acestei responsabilităţi, inclusiv pentru cazurile de malpraxis, obligă liber profesioniştii la o continuă perfecţionare profesională, la depunerea diligenţelor necesare pentru obţinerea unui rezultat conform angajamentelor asumate şi în conformitate cu prevederile legii.

Pe lângă normele legale, statutare pe care trebuie să le respecte orice liber profesionist, exercitarea profesiei liberale are în vedere şi existenţa unui cod deontologic, cadrul general substanţial de îndeplinire a obligaţiilor asumate printr-un contract (de asistenţă juridică, de prestări servicii etc.).

Protecţia exercitării dreptului de liberă practică a unei profesii liberale se asigură prin prevederea ca infracţiune a oricărei împiedicări sau limitări privind exercitarea acelui drept şi se sancţionează potrivit legii penale.

Practicarea unei profesii liberale poate începe numai odată cu depunerea unei înştiinţări la Registrul Comerţului şi la Administraţia Financiară în raza căreia se găseşte sediul declarat.

De asemenea, Registrul Comerţului care înmatriculează înştiinţarea respectivă, are obligaţia de a informa autorităţile, instituţiile şi organismele interesate.

Potrivit Ordinului M.F.P. nr. 1346/2006 privind aprobarea procedurii de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii liberale, începând cu data de 1 ianuarie 2007, codul de identificare fiscală atribuit persoanelor fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice autorizate sau exercită profesii liberale (cu excepţia celor care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere) este codul de înregistrare fiscală atribuit de organul

fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Dacă unele profesii liberale (avocaţi, notari, farmacişti, etc.) prin excelenţă îşi păstrează permanent autonomia şi independenţa, exercitarea lor nu aduce atingere principiului liberalismului în complexitatea sa. Există totuşi, alte profesii liberale asupra cărora în practică avem rezerve că ele îşi pot menţine trăsăturile specifice prin însăşi implicaţiile şi exercitarea lor în instituţii de stat (este cazul medicilor, auditorilor financiari, etc.).

Conceptul de „profesie” sau „profesiune” din punct de vedere etimologic îşi are originea în limba latină („professio-onis=profesiune), care în general, făcea trimitere la acea „professio bene dicendi”, adică la profesiunea de orator, fie în cadrul Senatului (din Roma antică), dar mai ales în cazul pledoariilor avocaţilor în instanţă. De asemenea, din latinescul „professio” derivă şi noţiunea de „professor” care desemnează un „specialist” sau un „ profesor”.

Pe de altă parte, termenul de „profesiune” are înţelesul de pregătire teoretică şi practică de un anumit gen şi de un anumit grad pentru exercitarea unei anumite ocupaţii, de regulă în domenii tehnico-administrative şi de specialitate. Pregătirea teoretică sau calificarea profesională se certifică prin diplomă eliberată de o instituţie de învăţământ legal înregistrată. Se are în vedere ca diploma să fie eliberată de o instituţie de învăţământ superior, iar deţinătorul acesteia poate practica profesia liberală numai în domeniul specificat de diplomă şi

dacă profesia este menţionată în Codul Ocupaţiilor din România.

Sublinierea aceasta este necesară pentru a face deosebirea dintre conceptul de „profesie sau profesiune” şi acela de „meserie”, chiar dacă ea a fost remarcată încă din antichitate.

Noţiunea de „meserie” îşi are originea în latinescul „messor” care desemna un secerător, adică o persoană care se îndeletnicea cu seceratul cerealelor. De aici au derivat noţiunile de „meseriaş” cu înţelesul de persoană care are calificarea pentru practicarea unei meserii, şi respectiv de „meserie” care reprezintă un complex de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare şi prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operaţii de transformare şi de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii. Aşadar, noţiunea de meserie se poate explica printr-o calificare profesională a meseriaşului sau prin îndeletnicirea ocupaţia sau preocuparea acestuia.

În fine, reţinem şi nediferenţierea conceptelor de profesiune şi meserie, în general, atunci când se face trimitere la o ocupaţie care nu necesită o calificare specială. În acest caz, de regulă se are în vedere înţelesul de meserie şi nu cel de profesiune. Când însă, se întrebuinţează noţiunea de „profesiune”, aceasta presupune că persoana care o exercită este un specialist, cu înaltă calificare, deţinător al unei diplome de învăţământ superior, ca în cazul profesiilor liberale.

„Proiectul european” al legii privind profesiile liberale în contextul celor menţionate mai sus, trebuie să reţinem că, reprezintă un pas important spre adoptarea unui cadru legislativ general pentru exercitarea profesiilor liberale.

Liberalismul, chiar dacă, are la bază concepte precum autonomia sau independenţa în exercitarea unei profesii, nu îndeamnă la nesupunere, la desconsiderarea legii sau la acţiuni după regulile „bunului plac”, ci impune respect pentru valorile societăţii, o atitudine tolerantă, corectitudine şi transparenţă desăvârşită, însă în acelaşi timp, presupune neamestecul statului sau lipsa oricăror ingerinţe în exercitarea unei profesii. Respectarea legalităţii, a ordinii juridice ţine de esenţa liberalismului, întrucât „nimeni nu poate fi mai presus de lege”. Ca atare, profesiile liberale se exercită în condiţiile legii, potrivit condiţiilor şi standardelor stabilite. În acest scop asociaţiile legal înregistrate ale profesiilor liberale, îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor proprii de organizare şi funcţionare, respectiv a codului deontologic general.

Există unele situaţii în care sunt întrebuinţate expresiile de felul „profesii libere” sau chiar de „liber profesionişti”.

Expresia de „profesii libere” este folosită greşit, deoarece, în realitate ea desemnează acele persoane care exercită profesii liberale, adică „persoanele fizice care practică sau realizează activităţi economice în mod independent”. Aşadar, expresia corectă este de „profesii sau profesiuni liberale”, care provin din limba franceză „profession liberale” şi care desemnează activităţile exercitate de avocaţi, notari, medici, arhitecţi, etc.

Expresia „liberi profesionişti” desemnează acele persoane fizice care practică o profesiune fără a fi angajaţi într-o instituţie de stat sau firmă privată.

Din analiza acestor concepte, rezultă necesitatea elaborării unei reglementări care să definească trăsăturile esenţiale ale profesiilor liberale, care să constituie fundamentul juridic, de recunoaştere a diplomelor şi calificărilor profesionale , şi respectiv care să constituie cadrul legal pentru stabilirea şi exercitarea profesiilor liberale în ţara noastră ţinându-se seama de viziunea europeană privind libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, bunurilor şi capitalurilor.

În legislaţia noastră în vigoare există anumite dispoziţii care restricţionează intrarea pe piaţa serviciilor oferite cetăţenilor, prin limitări numerice care sunt impuse de către cei care practică deja profesiile liberale, fie în favoarea acestora, fie a rudelor apropiate, fie în favoarea terţelor persoane. Aceste metode şi practici nu numai că sunt cunoscute de către toate organismele care ar trebui să ia măsuri împotriva unor îngrădiri nejustificate care aduc atingere prevederilor Constituţiei, dar însăşi aceste organisme încalcă flagrant drepturile şi libertăţile cetăţenilor, deşi au responsabilităţi concrete pentru înlăturarea unor încălcări care sunt în contradicţie cu normele constituţionale, cu principiile organizatorice şi funcţionale ale profesiilor liberale. În acest fel, numeroase instituţii de drept sunt în „suferinţă” de vreme ce accesul liber pe piaţa serviciilor şi concurenţa sunt îngrădite. Condiţiile impuse astăzi pentru pătrunderea pe piaţa muncii în vederea exercitării unei profesii liberale nu numai că sunt descurajatoare pentru majoritatea tinerilor absolvenţi de învăţământ superior, dar le produc încă de la început mari handicapuri, tocmai atunci când au nevoie de un sprijin substanţial din partea organismelor în drept, cât şi o protecţie sporită, în baza legii.

Pe de altă parte, fără efectuarea unui control adecvat privind practicarea serviciilor oferite cetăţenilor, s-a ajuns la situaţia ca tarifele stabilite arbitrar de asociaţiile profesionale prin reprezentanţii acestora să fie inaccesibile pentru cea mai mare parte a cetăţenilor. În multe domenii de activitate lipsa de specialişti creează mari disfuncţii. Practicarea de preţuri de multe ori necontrolabile pentru servicii de specialitate depăşesc puterea de plată a cetăţenilor cu venituri mici, a şomerilor, a pensionarilor, a tinerilor sau a altor categorii defavorizate.

De aceea, profesiile liberale, indiferent de persoanele care le exercită trebuie să răspundă cerinţelor cetăţenilor fără îngrădire, pentru crearea cadrului legal, a egalităţii de şanse, pentru toţi cei care au nevoie de servicii profesionale de specialitate.

În acest context, orice profesie liberală, pentru a nu se crea confuzie şi inechitate, trebuie să fie beneficiara unei reglementări principiale şi unitare care să fie în concordanţă şi cu legislaţia europeană. Trăsăturile esenţiale pe care le are o profesie liberală sunt reliefate de:

- modul independent şi fără imixtiuni în care ar trebui să fie exercitată o profesie liberală;

- lipsa de condiţionare a exercitării unei profesii liberale prin obligaţia sau condiţionarea de apartenenţa la o asociaţie sau la un corp profesional;

- existenţa unor coduri deontologice de practicare a profesiei, inclusiv a statutelor de organizare şi funcţionare;

- controlul de specialitate al statului în privinţa exercitării legale a unei profesii liberale;

- certificarea calificării profesionale numai de instituţiile de învăţământ superior legal înregistrate.

Aşadar, ţinându-se seama de acest cadru general, suntem în măsură a evidenţia principalele trăsături ale profesiilor liberale: independenţa şi imparţialitatea; accesul liber în profesie; secretul profesional; formarea profesională continuă; loialitatea faţă de client; integritatea şi demnitatea profesională; responsabilitatea profesională; existenţa codurilor deontologice; controlul din partea corpului profesional.

Independenţa garantează libertatea de judecată şi de gândire a unui profesionist fără nici o influenţă din exterior.

Imparţialitatea este asigurată de regulile profesionale stabilite pentru orice prestaţie, de libertatea de evaluare tehnică, de consilierea profesională obiectivă, de evitarea presiunilor şi respectiv de interesele externe.

Accesul în profesie este subliniat de faptul că toate activităţile liberale presupun cunoştinţe cu caracter ştiinţific, juridic sau tehnic de un înalt nivel, atestate printr-o diplomă recunoscută potrivit legilor în vigoare. Accesul la exercitarea unei profesii, pe lângă certificarea unei calificări pentru un anumit domeniu de activitate, este condiţionat de prestarea unui jurământ, de înregistrarea sau aderarea la o asociaţie sau la un corp profesional.

Secretul profesional. Piatra de temelie sau fundamentul pe care se clădeşte încrederea între un corp profesional şi clienţi este reprezentat de secretul profesional. Această încredere asigură obţinerea unui serviciu specializat şi adaptat nevoilor clientului. Profesionistul liberal are însă obligaţia de a nu divulga actele şi faptele pe care le-a cunoscut cu prilejul exercitării profesiei sale.

Formarea profesională continuă. Menţinerea competenţei profesionale la un nivel înalt este asigurată de formarea profesională continuă. Aceasta constituie o cerinţă esenţială pentru exercitarea profesiilor liberale. Persoanele care exercită profesii liberale trebuie să urmeze cursuri de specializare pentru reactualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor dobândite, pentru a furniza clienţilor servicii de calitate.

Loialitatea faţă de client. Profesionistul liberal trebuie să aibă legături strânse cu clientul, în sensul de a-l informa atât în prealabil, cât şi în perioada prestării serviciilor prin exercitarea profesiei cu responsabilitate şi loialitate faţă de client. Această „conlucrare” specifică, în permanenţă, contribuie la găsirea de soluţii, de metode şi procedee pentru obţinerea rezultatelor urmărite sau scontate.

Integritatea şi demnitatea profesională. Cea mai importantă preocupare a unui profesionist liberal în raport cu interesul clientului o constituie integritatea şi demnitatea profesională. Ca urmare, profesionistul liberal nu trebuie să aibă ca obiectiv principal „lupta” pentru un câştig sau pentru obţinerea de beneficii cât mai mari. Veniturile realizate de un profesionist liberal trebuie să fie proporţionale sau cuantificate în funcţie de serviciile prestate, pentru evitarea unor vădite disproporţii care ar aduce atingere demnităţii profesionale.

Angajarea responsabilităţii profesionale. În cadrul prestării unor servicii clientului angajarea respon -sabilităţi profesionale, fie ea sub formă civilă şi/sau penală, constituie o garanţie necesară în exercitarea unei profesii liberale. Un profesionist liberal care nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate, se expune angajării răspunderii disciplinare, civile sau penale, după caz. Tot mai des se pune problema unei asigurări de răspundere civilă profesională (de pildă, pentru situaţiile de malpraxis).

Codurile deontologice. Existenţa unor coduri deontologice nu numai că este necesară, dar devine şi obligatorie pentru o evaluare exactă atitudinală a profesionistului liberal. În consecinţă, corpurile profesio- nale au obligativitatea de a elabora coduri de conduită şi etică profesională, specifice fiecărei profesii, care au menirea de a asigura o înaltă calitate în prestarea de servicii profesionale.

Controlul corpului profesional. Controlul din partea corpului profesional reprezintă o garanţie necesară cu privire la calitatea serviciilor şi asigură o bună exercitare a profesiilor liberale în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. În acest sens, corpurile profesionale îşi stabilesc o serie de mecanisme, sisteme şi proceduri de control a membrilor lor. Nerespectarea sau încălcarea statutelor, a dispoziţiilor legale constatate cu ocazia controlului poate duce la aplicarea sancţiunilor (disciplinare, civile sau penale, după caz), ajungându-se până la excluderea definitivă din profesie. Pe de altă parte, cel care alege exercitarea unei profesii liberale se află într-o situaţie asemănătoare întreprinzătorului privat, care porneşte o afacere pe cont propriu. Dacă întreprinzătorul privat intervine în propriile-i afaceri printr-o infuzie de capital, profesionistul liberal se gândeşte şi consideră necesară o „investiţie”, înainte de toate, în propria persoană. În acest caz, profesionistul are la îndemână o singură resursă, la care trebuie în permanenţă să facă apel: un program îndelungat de perfecţionare continuă.

Sintagma de „profesie liberală” are o arie de răspândire destul de mare, fapt ce contribuie nu de puţine ori la înlesnirea producerii atâtor evenimente bântuite de necunoscut.

Pe lângă profesiile liberale tradiţionale (avocat, medic, arhitect) au apărut în ultima perioadă altele. Apariţia de noi profesii liberale, diferă de la o ţară la alta, de la un continent la altul, în funcţie de legislaţia naţională, de stadiul dezvoltării economice, precum şi de influenţele altor factori.

Parlamentul şi Consiliul European în anul 2005 au definit conceptul de profesii liberale, ca fiind acele „profesii care sunt exercitate pe baza unor calificări profesionale relevante, cu titlu personal, având propria lor responsabilitate şi de o manieră profesională independentă, oferind servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clienţilor şi al publicului”.

Aşa cum menţionam, în România, încă nu există un act normativ care să definească în mod clar conceptul de „profesii liberale” şi care să stabilească criteriile pe baza cărora o profesie poate să fie considerată sau nu ca fiind liberală.

Profesiile liberale, aşa cum se prognozează, vor creşte simţitor în următorii ani, întrucât însăşi societatea impune acest lucru, deoarece profesia liberală se bazează pe autonomie, independenţă şi nu îngăduie imixtiuni. Profesioniştii liberali prin activitatea ce o desfăşoară, prin căutarea de noi soluţii, prin adaptarea permanentă la cerinţele actuale ale vieţii economico-sociale, prin profesionalismul lor, ca specialişti cu înaltă calificare constituie nucleul consistent al formării clasei de mijloc din ţara noastră.

Domnule prim-ministru  ar trebui ca in Romania sa se faca o schimbare majora in ceea ce priveste avocatura si in special Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat care se contrazice pe ea insasi si incalca si Dreptul Comunitar in materie , cu o avocatura privata unde toti avocatii sunt liberi si independenti cu adevarat , nu inscrisi in tablourile unor organizatii neexistente si monopoliste .