top of page
Search

Nu va lasati inselati de firmele de recuperare

Despre Firmele de Recuperare Creante si datorii Nimeni nu este mai insistent decât o firmă de recuperare creanţe. Prin telefoane lungi, colerice şi scrisori de te bagă în sperieţi, acestea fac tot posibilul să scoată banii de la datornici. Uneori, însă aceste acţiuni de intimidare le şi reuşesc. Ceea ce nu ştiu cei mulţi este faptul că toate facturile neplătite se prescriu după trei ani. Companiile de telefonie, cât şi băncile îşi vând creanţele către firme de re­cuperare. Ei îşi recuperează mare parte din datorie, iar noii stăpâni ai debitului recurg la tot felul de metode pentru a intra în posesia banilor. „Facturile de la Moldcell, Orange, Moldtelecom etc sau orice altă datorie se prescriu în trei ani de la data scadenţei acestora. Dacă creditorul sau firma de recuperare nu v-a acţionat în judecată în acest interval, şi-a pierdut orice putere de a vă sili să achitaţi debitul. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Nu se prescrie creanţa, ci dreptul de a vă acţiona în instanţă pentru a obţine obligarea dumneavoastră la plată” Legile care vă apără de recuperatori Câţi dintre dumneavoastră nu s-au trezit somaţi să achite o datorie, o factură la telefon, de acum 7 ani, de care nici nu își mai aduc aminte? Din notificare sau din convorbirea telefonică aflaţi că aveţi de achitat o sumă uriaşă, deşi cea iniţială era de câteva sute de lei vechi, dat fiind faptul că s-au adăugat tot felul de penalităţi. Aveţi însă soluţii să scăpaţi definitiv de recuperatori. Astfel, dacă după mai bine de trei ani creditorul se trezeşte că i s-a făcut dor de dumneavoastră şi vă vrea banii, puteţi să invocaţi câteva acte normative care să îi facă să renunţe la insistenţă. Prin Codul Civil RM se reglementează prescripţia extinctivă, care stinge dreptul la acţiune. Conform articolului 267 „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă”, iar în articolul 3 se stabileşte că termenul prescripţiei este de 3 ani. O altă reglementare care este încălcată de către societăţile de recuperare, gen INCASO , este Legea nr 17 /2007 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, de care cei în cauză abuzează, după cum ne-a declarat avocatul în drept comercial. La articolul 5 din actul normativ se specifică faptul că „orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile menţionate la art. 7 alin. (1), art. 8 şi 10 (n.r. – CNP, adresă, telefon), poate fi efectuată numai da­că persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare”. În cazul în care nu se respectă această prevedere, conform articolului 11, puteţi acţiona astfel: „(f) Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate. Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.” În schimb, dacă te-au convins să plăteşti restanţa, deşi s-a prescris dreptul de a te acţiona în judecată şi nu mai aveau cum să te oblige să le dai banii, nu îţi mai poţi recupera suma sub nicio formă. Nu vă lăsaţi intimidaţi de somaţiile de plată! Acţiunile firmelor de recuperare sunt de obicei agasante, iar singura solu­ţie este de a ignora telefoanele venite de la aceştia. „Trimit mesaje în care te pun să suni de urgenţă la un număr de telefon. Dacă eşti curios şi muşti momeala, chiar urmezi îndemnul şi apoi nu mai scapi. Ei nici nu au dreptul să se folosească de numărul tău de telefon, fiind personal, iar cel care a vândut creanţa nu avea dreptul să le ofere aceste informaţii”, ne-a declarat avocatul. O altă „sperietoare” sunt titlurile executorii transmise. „Emit somaţii de plată care seamănă foarte mult”. Datornicii s-au prins că, în afară de telefoanele zilnice şi eventualele scrisori de ameninţare venite periodic prin poştă, firmele de recuperare nu au prea multe opţiuni, ceea ce a făcut ca tot mai multă lume să nu mai plătească nimic. Dacă datornicul nu răspunde la telefoane şi la scrisori, cursul normal de acţiune este darea sa în judecată şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care ar permite apoi poprirea unei părţi din salariu până la acoperirea datoriei. Problema este că o acţiune judecătorească este destul de scumpă pentru firma de recuperare şi de multe ori acestea preferă să renunţe la a mai colecta datoria. Într-adevăr, prescripţia dreptului la acţiune operează la 3 ani de la naşterea unei restanţe. Dincolo de acest termen, creditorul nu mai poate să acţioneze debitorul în judecată pentru plata unei datorii, adică nu mai poate obține concursul forței coercitive a statului moldovean pentru constrângerea debitorului. Cei de la INCASO încearcă să te convingă să plătești restanța și asta este ok, însă sub nicio formă nu ar putea să te inducă în eroare, să îți spună că te bagă pe liste negre, pentru că nu pot face acest lucru și nu este deontologic. Noțiunea de listă neagră, în schimb, înseamnă că în baza de date a INCASO vei rămâne că nu ai achitat această datorie și aici trebuie să înțelegi câteva aspecte: 1. nu vei fi înregistrat la Biroul de Credit, pentru că, practic, de la 1 ianuarie 2010, la Biroul de Credit nu se mai înscriu decât strict restanțele din segmentul de creditare bancară; 2. tu vei rămâne probabil în baza de date a INCASO; Prescripția dreptului la acțiune în sens procesual înseamnă, de fapt, o sancțiune stabilită prin lege, îndreptată împotriva creditorului, care timp de 3 ani demonstrează nepăsare în recuperarea banilor săi, astfel încât dacă el nu dă în judecată un debitor în acest interval, se presupune că nu a fost interesat în colectarea banilor și atunci nu mai poate acționa în judecată debitorul.


 
 
 

Recent Posts

See All

Yorumlar


bottom of page